Treceți la conținutul principal

Ce-şi doresc femeile ?

Am văzut mai demult un film numit astfel, "What women want", cu Mel Gibson şi Helen Hunt, foarte mişto. Dar nu despre film vreau să scriu. Ci despre o listă a dorinţelor pe care am scris-o când eram în liceu, cred, găsită de curând printre paginile jurnalului ţinut de mine în adolescenţă.

Am citit-o şi am avut surpriza să văd că sunt, încă, în căutarea unui bărbat care să corespundă cerinţelor pe care le aveam atunci. Hmmm! Ori gândeam matur pentru acea vârstă, având în vedere că am scris lista pe la 15-16 ani, ori am rămas cu mintea de atunci :)

Nu cred că voiam sau vreau prea multe de la un bărbat, majoritatea "calităţilor" ar trebui să existe în materia lui genetică. Totuşi, nu am reuşit, până acum, să găsesc pe cineva care să aibă nici măcar 1/2 din ce-mi doresc...

Ciudat este că, atunci când eşti cucerită de anumite calităţi la un bărbat, oricât de puţine ar fi acelea, există riscul să dispară în timp. Pur şi simplu! Să înţeleg că există un "arsenal de goodies" pe care le poţi savura pentru scurt timp? Pentru ca apoi să revii la inconfundabilul gust de sărat-amar? Ciudat, după cum spuneam!

Dar mai bine mă întorc la lista mea şi la bărbatul "ideal", care, bineînţeles, nu există, dar la care visăm toate cu ochii laaaaarg deschişi :)

Voiam şi vreau un bărbat care să-mi spună că mă iubeşte, să-mi aducă flori, să fie inventiv, cu imaginaţie, să aibă iniţiativă, să-i placă să ieşim în parc sau la o distracţie, să fie galant, să fie adeptul 50%-50% în privinţa treburilor casnice, să aibă gust în privinţa look-ului, să fie manierat, să mă răsfeţe, să respecte regulile de igienă, să aibă simţul umorului, să aibă spirit de aventură, să fie respectuos, înţelegător, să aibă răbdare, să fie tandru, sincer, inteligent, fidel (adică monogam!), sociabil, să aibă voinţă să înveţe lucruri noi. Implicit, să nu fie violent, brutal, nervos, dependent de vicii, conservator sau încăpăţânat.

Cam atât! Un paragraf de 7 rânduri. Şi nu am inclus vila, super maşina, contul din bancă, pătrăţelele de pe abdomen sau ochii albaştri....pentru că mi se rupe!

Comentarii

  1. denisa, cred ca si eu imi doream ceva asemanator. de fapt si acum imi doresc la fel:)) desi viata ne caleste si ne arata ca mai greu gasim astfel de barbati sau care sa aiba macar o parte din acele calitati, noi tot mai visam.

    RăspundețiȘtergere
  2. daaa, visam si nu reusim deloc sa ne adaptam la realitatea...care este!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Voiam şi vreau un bărbat care să-mi spună că mă iubeşte, să-mi aducă flori, să fie inventiv, cu imaginaţie, să aibă iniţiativă, să-i placă să ieşim în parc sau la o distracţie, să fie galant, să fie adeptul 50%-50% în privinţa treburilor casnice, să aibă gust în privinţa look-ului, să fie manierat, să mă răsfeţe, să respecte regulile de igienă, să aibă simţul umorului, să aibă spirit de aventură, să fie respectuos, înţelegător, să aibă răbdare, să fie tandru, sincer, inteligent, fidel (adică monogam!), sociabil, să aibă voinţă să înveţe lucruri noi. Implicit, să nu fie violent, brutal, nervos, dependent de vicii, conservator sau încăpăţânat.

    Cam atât! Un paragraf de 7 rânduri. Şi nu am inclus vila, super maşina, contul din bancă, pătrăţelele " Denise, tu sigur nu-ti doresti un robot?

    RăspundețiȘtergere
  4. Sigur, sigur! Nu ma pricep la roboti, dar din cate stiu in acest moment, acestia nu au sentimente, imaginatie, vointa etc. Ori eu vreau exact contrariul....deci sigur nu vreau un robot!

    RăspundețiȘtergere
  5. "acestia nu au sentimente, imaginatie, vointa"

    Hmmmm!
    Totul e relativ imi spunea Einstein la un pahar de vin:
    Sentimente-astea se duc repede;
    Imaginatie-lui nu-i trebuie daca ai tu;
    Vointa-degeaba e vointa daca nu e putere,ori robotul poate si dupa ce a spalat vasele sau a jucat fotbal.( si nici nu face burta de la bere)
    Asa ca te las sa te mai gandesti!
    Acorda-i o sansa plsssssss!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca voiam un robot, zau ca scriam despre el! Dupa cum imi scrii tu, eu inteleg ca si barbatul, lipsit de calitatile pe care le vreau eu, e tot un robot, care are dezavantajul, insa, ca nu mai poate dupa ce a jucat fotbal sau a spalat vaasele si ca face burta de la bere!!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.