Dragoste si zambet

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Răul de lângă noi    Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Celălalt spital  Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (VII) - Grupul de sprijin  Nu am vrut să public nimic până când nu s-au externat. Ne așteaptă un drum plin de provocări, dar a trecut ce a fost mai rău. Cum spuneam la început, pandemia asta ne-a afectat viețile. Cumva, trebuie să găsim o cale să trăim în continuare. Să ne bucurăm de noi, de cei dragi, fără teamă. Ne-ar ajuta să fim mai responsabili cu cei din jur. Să înțelegem că nu suntem singuri și că bunăstarea individuală depinde de cea a comunității în care conviețuim.  Dacă cei care conduc această comu...

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Răul de lângă noi    Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (VI) - Celălalt spital  Era 18 octombrie 2021, trecut de ora 21.00. Tata a decis să rămână și el internat. În noaptea aia am dormit, cred, 4-5 ore. Mă trezeam să mă uit la telefon....oare mă sună cineva? Dimineața aveam apel nepreluat de la mama. Am simțit iar că rămân fără aer și am sunat-o repede. Avea o problemă legată de telefon, că nu-l poate încărca.  Mi-am luat liber de la serviciu și în ziua aceea. Am așteptat ora 12.00, să sun la camera de gardă: ,, Sunt Denisa Soare și o am pe mami internată de aseară. Este la oxigen. Aș vrea să știu ce face ...." Mi-a fost greu să ...

Să te ai doar pentru tine. Măcar preț de câteva ore să nu te mai gândești la ce ai de făcut. Să te rupi de tot ce înseamnă social media. Să pui totul pe silence ca să te poți auzi. Pare ușor de făcut? Nu este. Pare imposibil? Nu este.  Oricât de mult aș încerca să mă deconectez, monkey mind nu-mi dă pace. E vorba despre acele gânduri care mă bombardează necontenit. Fie au legătură cu ceva ce mi s-a întâmplat și mă frământă, fie cu ceva ce urmează și mă face să mă simt anxioasă. Rar îmi iese introspecția de care ziceam mai sus. Ar trebui să fiu dispusă să caut liniștea interioară (,,inner peace"). Iau, totuși, pauză de la cotidian. Citesc, merg la muzee, văd un film, scriu pe blog, pun voce pentru un serial animat, pictez sau colorez (pueril, dar relaxează). Recent, m-am deconectat câteva ore și am mers la Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România . Fost templul Unirea Sfântă, acum are doar rolul de muzeu. A fost o experiență foarte interesantă. Mi-am amintit crâmpeie din...

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (V) - Răul de lângă noi   Le-am spus că voi chema iar ambulanța, că e esențial să ajungă la spital pentru evaluare. Din a treia încercare am reușit să prind pe cineva la 112. Mi-au făcut legătura la Ambulanță Vâlcea, unde m-au certat că am sunat iar, în condițiile în care ai mei refuzaseră internarea. Și că au oameni care așteaptă să fie preluați. Mi-au închis telefonul în nas.  Evident, părinții mei nu refuzaseră. Dar este o practică destul de întâlnită, să descurajeze oamenii. De genul: ,, Vreți la spital? Dar nu vă sfătuiesc să mergeți în perioada asta ". (mi s-a întâmplat și mie recent, îi chemasem la mine pentru o altă problemă). Am sunat iar la ...

Înainte, vezi și... Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (I) - Începuturi Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (II) - C ea mai iubită Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (III)  - Adevărul unora, manipularea altora Nu m-am gândit să scriu despre pandemie (IV) - Aproape de haos Până la urmă, am reușit să dau de doi pneumologi de la Marius Nasta. Florin Mihălțan și Beatrice Mahlăr, au fost extraordinari să-mi acorde puțin timp, în toată nebunia asta. Nu au fost impresionați de schema de tratament și m-au sfătuit să-i duc la CT, la spital.  Pe 13 octombrie 2021, ai mei s-au dus la spital. Încă nu primiseră rezultatele testelor PCR, dar au anunțat peste tot că sunt pozitivi, că au simptome și că vor CT. Li s-au făcut și analize. Au așteptat câteva ore în curtea spitalului. Le era frig, foame. O prietenă de familie le-a adus o supă caldă și i-a încurajat. Apoi, au venit veștile bune: 15% plămân afectat, suplimentare tratament, nu sunt de internat. I-au trimis acasă. Mă buc...

M-am apucat să scriu aceste articole în urmă cu 2-3 luni. Scrisul e terapeutic pentru mine. Mereu a fost. Acum public pe părți, căci sunt multe de spus. Pe alocuri, ca să țin cronologia, am precizat și data la care am scris. A venit toamna și a reînceput dezastrul. Medicii spun că este la fel ca anul trecut. Mie îmi pare mai rău. Într-o lună, spitalele s-au umplut iar de infectați. Din nou am văzut imagini cu oameni chinuindu-se să trăiască, conectați la aparate; imagini cu medici epuizați, dezamăgiți că omenii nu se vaccinează; am văzut imagini de la proteste anti-mască, anti vaccinare, anti restricții; am citit reacțiile virulente la adresa medicilor, acuzații că sunt plătiți să joace teatru și că bolnavii sunt actori; am ascultat fabulații la tv ale unor personaje care nu au nimic de-a face cu medicina și totuși își permit să contrazică experții; am citit opiniile unor medici care susțin că nu există Covid; am revăzut oamenii în costume și cravată rostogolind niște informații seci ș...

Nu am găsit până acum timp și putere să scriu despre câte s-au întâmplat. A fost greu. Ușor nu e nici acum. M-am apucat să scriu în urmă cu 2-3 luni. Scrisul e terapeutic pentru mine. Mereu a fost. Și cred că mereu avem de învățat din experiențele altora. Așa că, dacă o fi cuiva de folos ce am scris eu aici, cu atât mai bine. Acum public pe părți, căci e mult. Pe alocuri, ca să țin cronologia, am precizat și data la care am scris. *** Buni meu ajunsese să respire tot mai greu. Nu găseam concentrator de închiriat. Am cumpărat unul. Nici nu știu dacă i-a ușurat sau nu, măcar puțin, suferința.  În ajunul Anului Nou am dat naibii carantina și am plecat acasă toți 3. Trebuia s-o văd. Trebuia s-o mai vadă pe Vic, ,,dulceața lui mamaie". A fost un rămas-bun dulce-amar. Iubita mea privea în gol. Era lucidă, dar tristă. I-am zis că o iubesc. A închis ochii, oprindu-și lacrimile, și mi-a spus: ,,Știu. Și de aceea îmi e atât de greu". Cred că i-a fost cumplit. A știut că nu mai are timp...