O hartă cu toalete aveți?

Photo by Andrew Neel on Unsplash

Postarea asta  este una de adâncă înțelegere pentru cei cu o vezică minusculă....ca mine!
Găsirea unei toalete s-a dovedit, mereu, o mare provocare, pentru fizic și psihic. Am reușit,  triumfătoare, să ajung mereu însă pe ultima sută de metri. Recent am trăit o astfel de experiență și mi-am amintit că, de fapt, am fost pusă în atâtea situații aproape penibile încât pot face un top:)))

De departe cred că cel mai aiurea moment a fost într-o deplasare într-un sat izolat, din Brăila. Era o iarnă cruntă, mii de oameni din țară rămăseseră izolați și primeau alimente cu ajutorul elicopterelor armatei. Mi-am dorit să particip (ca reporter de teren) la o astfel de acțiune. Colegii m-au avertizat că zborul cu un astfel de elicopter nu este tocmai plăcut. Cele două ore petrecute în frig până să decolăm și zborul cu zgâlțâieli și-au spus cuvântul, când am aterizat în satul respectiv eram terminată. Trebuia să fac material, să vorbesc cu oamenii, iar vezica mea stătea să explodeze. Elicopterul aterizase la marginea satului, toți oamenii veniseră să primească ajutoarele, habar nu aveam ce să fac. Am zis că se descurcă operatorul, filmează puțin și eu mă camuflez pe acolo prin zăpadă, avea vreo 50-60 de centrimetri înălțime. Ghinion, nu am prevăzut faptul că, ținând un microfon în mână, devin țintă/atracție pentru copii. Cum m-au văzut fugind prin zăpadă, au început să mă urmărească și să strige: ,,Doamna reporteeeeer, când ne vedem la televizor?". OMG, glumești???? Le-am strigat să mă lase, că vin imediat să vorbim, nimic! Scai după mine! M-am întors disperată și am început să alerg spre sat. O femeia m-a întrebat ce caut, i-am zis că vreau urgent la toaletă. ,,Vrei WC, hai cu mine!". M-am gândit că o avea casa prin apropiere, sunt obișnuită cu buda din grădină, e oki.....dar nu! M-a dus lângă cârciuma satului, mi-a arătat o gaură în pământ,  împrejmuită parțial de o tablă și mi-a zis că asta e! Fără ușă, nimic! ,,Lasă că te păzesc eu", a zis femeia. Bun, disperarea învinge tot! Chiar și faptul că femeia, în loc să mă păzească cu spatele, a stat cu fața spre mine, dornică de conversație: ,,Și, ia zi, noi când ne vedem la televizor?".

De altfel, la filmări mi-a fost cel mai greu, stai pe teren cu orele și nu mereu găsești locuri decente sau oameni amabili care să te ajute. Un ajutor neașteptat am primit de la o femeie care locuia undeva în drumul Taberei. În blocul în care stătea izbucnise un incendiu, așa că se țineau toate geamurile deschise, să iasă mirosul de fum. Noi încercam să vorbim cu vecinii dar se făcuse un frig teribil. Femeia asta era singura amabilă, dornică să ne vorbească, doar că nu știa nimic de incendiu! E, când a întrebat dacă avem nevoie de ceva, mi-am luat inima în dinți și am rugat-o să mă lase la toaletă. Și m-a dus în casa ei, era atât de încântată că a putut fi de folos! Iar eu recunoscătoare de așa generozitate. Tot la o filmare am avut noroc cu o tânără amabilă dintr-o farmacie. Sau cu o alta de la un magazin de cartier. Știți, locurile alea unde, de regulă, au toalete dar îți spun zâmbind că nu sunt pentru clienți. Apropo de asta, am pățit-o recent pe DN 7, în apropiere de Pitești. Mai aveam 5 minute până la o toaletă și, ghinion, din cauza unui accident așteptarea s-a întins la vreo 30 de minute fără speranță de rezolvare. La disperare, am coborât din mașină și am zis că găsesc eu ceva. Am găsit două magazine unde degeaba am implorat, că sunt și eu prinsă în coloana, din cauza unui accident, și am vezica mică - nu am găsit înțelegere. Am mers aproape un kilometru până la un restaurant pentru tiriști, acolo am găsit amabilitate și curățenie.

Cel mai nasol este să fii la volan și să te lase vezica. Nu știu cum sunt alții, mie mi se face rău, mă iau durerilede rinichi și simt că leșin dacă nu ajung la o toaletă. Iar dacă ești în trafic, îți vine să lași mașina pe avarii și să te duci naibii în tufe.  Mai greu când bântui după un loc de parcare, ești în zona ministerelor și tu nu mai vezi de atâta presiune! Nu ai unde să abandonezi mașina și în spatele tău sunt mereu alte mașjni. În ultimul moment am zărit un restaurant pe dreapta și am tras repede în fața lui. Alarmat, paznicul m-a gonit, că veneau mașinile cu marfa. I-am spus răspicat că dacă nu îmi arată o toaletă o să mor. M-a dus imediat la cea pe care o avea el în custodie (curat și aici, Doamne ajută!), așa am scăpat și de data asta. Cum vă spuneam, nu mereu am dat de oameni amabili sau locuri decente. dar unele chiar nu le pot povesti, atât de penibile sunt.

Am pățit-o și peste hotare, când încercam să ajungem cu autocarul din Limasol în Nicosia. Drum de două ore și ceva, degeaba era autocarul super dacă eu călătoream cu vezica minusculă. Nu am reușit să ne înțelegem cu șoferul, unde să ne lase și ce urgență avem, abia am coborât la intrare în capitala Ciprului. Eram devastată, cum am coborât am început să fug bezmetică în toate părțile, până am dat de o benzinărie! Aleluia!

E greu să mergi în condițiile astea! Mereu trebuie să mă asigur că sunt toalete în zona în care ajung.  Altfel mă văd nevoită să evit. Așa cum a fost când s-a măritat Elena Băsescu și șefii voiau filmare din barcă, de pe lacul Snagov. Le-am spus că o facem, dar între directuri eu trebuie să mă întorc pe pământ, că stau prost cu vezica! Au realizat că ar fi fost costisitor, cât combustibil s-ar fi dus. Au ales un băiat, care a rezistat toată ziua în barcă, pe lac :))))