Treceți la conținutul principal

Exista oameni cu inima si fara

Intamplarea asta a avut loc acum vreo doua luni, cred. Atunci m-am umplut de indignare si mahnire, acum pot sa scriu detasat. Dar tot ma doare, pentru ca i s-a intamplat unei persoane atat de draga mie.

Bunica mea a stat o luna si jumatate intr-un spital din Cluj. Problemele de sanatate au tinut-o departe de noi, de casa, de tot ce ii e atat de familiar. Am vorbit aproape zilnic la telefon si i-am facut o vizita surpriza atunci cand am avut putin liber. Mi-a povestit despre prietenele pe care si le-a facut acolo, in spital, impartind aceeasi camera micuta, acelasi culoar in spital, aceeasi mancare de regim. Mi-a povestit despre frumoasele flori din Gradina Botanica, unde se plimba zilnic, despre strazile curate din Cluj, despre sedintele de tratamente. In ultimele doua saptamani de spitalizare, insa, ajunsese sa numere zilele pana la externare si imi mai spunea insa ceva : "abia astept sa vin la tine, sa stau in gradina casei tale"... Asa ne-am amagit doua saptamani, eu povestindu-i despre fiecare floare, fiecare boboc, fiecare frunza din gradina mea care ii place atat de mult, ea visand sa ajunga mai repede.

A venit ziua plecarii. Avea totul pregatit de o saptamana: bagaj, taxi rezervat, plus planul facut: ultima sedinta de tratament, apoi taxiul o duce la autogara, 6 ore cu autocarul si in sfarsit, acasa! Totul a mers struna pana cand a ajuns in autogara.

Mamaie are niste bilete speciale care ii dau dreptul la (doar) patru calatorii gratuite pe an si a mers la ghiseu pentru a prezenta biletul respectiv si pentru a primi unul de calatorie. (sincer, nu stiu daca asta e procedura, dar retineti ideea).  Numai ca, stupoare, tipa de la ghiseu a refuzat-o, pe motiv ca nu avea nu stiu ce hartie drept dovada. Mamaie avea hartia, dar acasa, nimeni nu i-o ceruse pana atunci. Si a incercat sa discute cu respectiva sa ii dea bilet, pentru ca ea e bolnava, pentru ca a stat in spital sase saptamani si ca e ultimul autocar cu care poate pleca. Aia de la ghiseu, nimic. Mamaie nu mai avea bani sa achite un bilet integral, dar s-a oferit sa plateasca partial si restul cupoane de pensie, aia nimic. In momentul ala, mamaie s-a panicat ingrozitor si a uitat sa ne sune, ca gaseam noi solutii. Disperata ca pierde autocarul, ca aia de la ghiseu o trateaza ca pe escroaca, ca nu are unde sa ramana in Cluj, a inceput sa planga...

Din fericire, langa ea  era un OM care a inteles situatia, disperarea si indobitocirea. A scos 50 de lei si a cumparat un bilet pe care i l-a dat buncii mele, ca sa mearga acasa. Va inchipuiti...alte lacrimi, de data asta de fericire.

OMul este un tanar de 20 si ceva de ani. Nu stim numele lui, dar ii multumim. Nu stim ce s-ar fi intamplat daca el nu era acolo. Cand mamaie a ajuns acasa, in autogara o astepta tati. Auyind ce s-a intamplat, a vrut sa-i returneze banii tanarului, dar acesta a refuzat pe motiv ca a fost fapta lui buna.

PS: Asa a procedat si mamaie zeci de ani. Asistenta medicala, a ajutat foarte multi oameni fara sa primeasca nimic in schimb. Au fost faptele ei bune

PS1: Mamaie a ajuns si in gradina fermecata!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai