Vorbe din trecut

Paştele acesta a fost deosebit, deja v-am spus. În plus, am avut vreme frumoasă, cum n-a mai fost de câţiva ani. Aşa că am mers la ţară, la iarbă verde, aer curat şi o linişte să te doară urechile! (mergeam şi dacă ploua, oricum). Am găsit un câmp plin de păpădii, copaci în floare, verde peste tot.

La mine la ţară n-ar fi nimic fără bunici. Ei au ales să rămână acolo, în colţul de rai, cum obişnuim să-i spunem. Ei au ales să facă o nouă casă acolo - pentru noi. Tataie s-a dus acum vreo trei ani, cred. Mamaie nu mai merge la ţară fără noi, îi e urât singură. Bunicii mei au fost un exemplu de cuplu cum rar mai găseşti. Se completau atât de firesc, de natural. Şi nu este vorba de obişnuinţă, sunt oameni care trăiesc zeci de ani împreună şi nu se asimilează. Dar ei...formau un tot:)

De câte ori merg la ţară scotocesc peste tot. Mereu găsesc ceva vechi, încărcat de amintiri. Acum m-am uitat pe albume cu mamaie. Poze vechi, cu oameni care nu mai sunt sau care fac parte din copilărie, poze alb negru fascinante, ale căror poveşti numai mamaie le ştie. Şi am găsit nişte agende şi un caiet. Agende din anii 90 încoace, pline de însemnările lui tataie. Am început să citesc de curiozitate şi am descoperit că avea obiceiul să noteze orice îi atrăgea atenţia sau nu...pentru evidenţă - şi nu ştiam eu cu cine semăn! Multe însemnări făceau referire la "colţul de rai". Dar pentru el era "staţiunea". Nu avea nevoie să meargă în nu ştiu ce locuri, să viziteze, să se relaxeze. "Staţiunea" a fost mereu sufletul lui. Alte însemnări erau despre pensie, despre datorii, despre materiale pentru casă...

colţ de rai/staţiunea

Revenind la relaţia cu mamaie, pe o pagină am găsit scris ceva de genu': "Azi a fost ziua Dinicăi. A împlinit 54 de ani. Ne-au vizitat copiii la staţiune. A fost o zi bună. La mulţi ani, dragă Dinica!". I-am citit şi bunicii, a început să plângă, sărăcuţa. Eu m-am ţinut cu greu tare. Dar mă întreb: care bărbat mai scrie într-o agendă, de ziua soţiei, "La mulţi ani, dragă..."?

P.S. nod în gât