Treceți la conținutul principal

Război caloriilor



De câţiva ani tot spun că trebuie să fac ceva ca să dau jos nişte kilograme nedorite. Uşor de spus, dar....nu pot să merg pe role, nu ştiu să înot foarte bine, nu pot să merg pe bicicletă, nu îmi place să alerg prin parc, nu practic niciun sport. Aş merge pe jos oricât, dar în rest sunt o persoană sedentară (în ciuda job-ului). Am avut şi o dilemă: oare să merg la aerobic sau la fitness? Apoi ba că n-am tricouri, ba n-am pantaloni pentru sală, ba n-am adidaşi. Şi aşa trecut-au anii, eu m-am făcut mare...

Dar gata, de săptămâna trecută am aruncat mănuşa. Îmi vreau măsura S înapoi, nu mai vreau să renunţ la hăinuţele "care mi-au rămas mici" şi nici să cad în depresie că nimic nu mi se mai potriveşte (mă rog, atunci sufăr de lipsă de inspiraţie la garderobă). M-am înscris la o sală unde să ţopăi şi să alerg alături de alţii. Altfel nu pot să lucrez.

Nu mai am ambiţia de la 18 ani. Atunci păstram un jurnal şi-ami amintesc că aveam însemnări de genu': "am mâncat cam mult şi am făcut burtică. nu-i problemă rezolv cu 50 de abdomene. vreau să arăt bine la banchet". Peste câteva zile: "am dat burtica jos, trebuie să mai fac exerciţii cu gantere". Nu-i glumă, chiar aşa am scris...şi aşa am şi făcut. Tinereţea asta:))

Sala la care merg arată foarte bine. Şi cursurile îmi plac, sper ca programul să-mi permită să merg cât mai des. Şi sper să şi am rezultate. Deşi, unul dintre antrenori, în încercarea de a mă determina să mai dau câteva milioane în plus pentru nişte ore de antrenament personal, mi-a spus că am slabe şanse să arăt cum vreau doar dupa şedinţele de aerobic. M-a luat cu dieta, cu exerciţii de tot felul....Ce-i drept, după un antrenament demonstrativ cu el, n-ai fi putut face deosebirea între faţa mea şi un rac fiert:))

Deocamdată vreau s-o iau uşor. Şi sigur voi reuşi să slăbesc fără să-mi angajez un antrenor personal. Despre dietă...mai vedem, mai degrabă aş încerca un nutriţionist, care să-mi facă un regim în funcţie de preferinţele mele culinare şi de program.

Şi mai e ceva. Azi am aflat sigur că trebuie să dau jos 9 kilograme. Vă voi spune după o lună ce progrese am făcut. Ţineţi-mi pumnii!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.