Treceți la conținutul principal

Cum am "petrecut" la nunta secolului

Am reuşit să fac ceea ce nu-mi propusesem: să rămân lipită de televizor până la sărutul mirilor din celebrul balcon al Palatului Buckingham! Cum am făcut ochi, m-am târât pe canapea în sufragerie şi acolo am rămas: ce mic dejun, ce rată la bancă, ce întreţinere...:) Abia am strecurat un duş, dar cu teama că ratez sărutul!

Nu am suportat să urmăresc nunta pe vreun canal românesc. Nu aş fi înţeles nimic din cauza comentariilor lungi, plicticoase, făcute cu voci preţiose. Eu, una, m-am uitat pe Euronews. Aşa procedez de fiecare dată când vreau să înţeleg ceva dintr-un eveniment internaţional. M-am şi enervat când am văzut la o televiziune românească scris "cât crezi că va dura mariajul cuplului regal? dă sms la...". Haideţi, măi, oamenii nici nu intraseră în biserică. M-am bucurat să văd, însă, că transmisiunea nu a fost întreruptă pentru a face loc ştirii că Vîntu a fost arestat. Chiar dacă raţiunea a fost ratingul.

M-am emoţionat, am admirat, am lăcrimat, cam asta am făcut toată ziua. Nu-i de mirare că mi-a pierit orice chef de a mă întoarce la realitate:) Şi mama mea a fost puternic impresionată de eveniment. m-a sunat să-mi spună că i-a plăcut rochia, că i-au plăcut cerceii, că i-au plăcut câte şi mai câte, ca la final să exclame indignată: "Vezi, mamă, până şi Kate a făcut nunta, numai tu nu vrei să faci :)) !"

Contrar urărilor din partea cârcotaşilor , sper că nu vor divorţa, sper că nu au semnat acel contract prenupţial oribil care-l lasă pe el cu averea şi copiii, iar pe ea, fără job, sper că ea nu va fi urmărită şi analizată aşa cum a fost Lady Di, sper că el nu va fi un mitocan, sper să fie un cuplu de poveste, ce să mai!

Cu mulţi ani în urmă citeam într-o revistă că Lady Di a fost declarată cea mai elegantă femeie din lume. Nu ştiam cine e Lady Di, dar mi-a rămas în memorie ideea. Într-o zi, butonând la televizor, am văzut titrat pe toate canalele de ştiri: Lady Di 1 iulie 1961-31 august 1997. Mi-am adus aminte de articolul din ziar şi am înţeles că cea mai elegantă femeie din lume murise. Am plâns. Apoi am început să urmăresc tot felul de documentare, de filme, interviuri, să citesc...aşa am descoperit-o pe "prinţesa inimilor".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.