Treceți la conținutul principal

Mizerii

Anul trecut am încheiat socotelile cu un job unde aproape zilnic m-am lovit de birocraţie, gândiri haotice şi mentalităţi de genul: "ordinul se execută, nu se dicută". Până aici, nimic deosebit. Dar finalul a fost cel care m-a umplut de scârbă.

Mi-am dat demisia, dar mi-am luant angajamentul că îmi voi termina toate treburile, chiar şi după ce îmi expiră preavizul. Se întâmpla în preajma Crăciunului, deci cam de Revelion urma să pun punct. Fix în ziua în care mi-am băgat preaviz s-a nimerit să iau şi prima de Crăciun. M-am dus la HR să încep formalităţile de încetare a contractului. Cum au aflat că îmi dau demisia, au început să se umfle.

- Ţi-ai luat prima?
- Da
- Păi nu trebuia, s-o aduci înapoi.
- De ce????
- Pentru că îţi dai demisia.
- Aşa, şi? Ce legătură are una cu alta?
- Păi pleci din acestă instituţie, deci nu mai ai dreptul la primă.
- Staţi puţin, dar sunt încă angajată aici, contractul mi se termină peste două săptămâni, aşa că am tot dreptul la primă.
- Prima se acordă pentru fidelitate, iar tu părăseşti compania.
- ... (eu mută)
- Nu pot să cred aşa ceva. Păi dacă încă lucrez aici....Şi dacă îmi dădeam cu acordul părţilor şi plecam fix acum, ce făceaţi, veneaţi după mine?
- Aceste asunt regulile, nu aveţi dreptul la primă. Unde sunt banii?
- La mine în birou.
- X (către o colegă), du-te cu domnişoara şi adu banii. (mă rog, era vorba de bonuri cadou în valoare de 200 de lei)
- ... (eu şocată)

Am fost escortată până la birou şi obligată să returnez prima. Ulterior am vorbit cu toţi şefii, inclusiv cu directorul general. S-au arătat înţelegători, dar nu mi-am recuperat prima. Ce era să fac? În sinea mea, le-am burduşit tuturor frigiderul :(

Cu o scârbă tot mai mare m-am ocupat şi de procedurile de lichidare - birocraţie maximă. După vreo trei luni am reuşit să le returnez telefonul, pe care nu l-am mai utilizat de când mi-am dat demisia. Ei bine, predarea m-a costat 8 lei. De ce??? Pentru că idioţii nu mi-au oprit abonamentul în momentul în care mi-am dat demisia. Nuuuu, la ăla mai aveam dreptul, chiar la două luni după ce am "părăsit" compania. Nu e vorba de bani, ci de lipsa de fair play.

PS: deşi au trecut trei luni de la evenimentul cu pricina, m-am abţinut să scriu acest material fără cuvinte obscene.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.