Treceți la conținutul principal

Despre viaţa virtuală

Nu există om care să aibă un calculator şi să nu intre zilnic pe un site de socializare, pe chat, să trimită un e-mail sau, pur şi simplu, "să se dea pe net".  Este un hobby, o necesitate, o dependenţă şi chiar o obligaţie de serviciu! Mai mult, socializarea virtuală se transformă într-o carte de vizită - sunt puse la vedere studiile, contactele, datele personale, numele prietenilor, preferinţele sau antipatiile.

Socializez şi eu virtual atât cât să rămân vizibilă pentru cunoscuţii mei internauţi. De curând am primit o invitaţie "Viaţa personală la 30 de ani".Ha ha ha! (mai am până atunci, da??). Mă rog, sunt invitată să intru într-o comunitate virtuală. Iată care sunt "tentaţiile":

"Vino să cunoşti oameni pe măsura aşteptărilor tale. Înscrie-te în comunitatea MyConnections, un site unde se întâlnesc numai oamenii "aleşi".

O lume bună, într-o lume ne-bună? DA, aici suntem, aici găseşti oameni cu interese şi hobbyuri similare: vorbim aceeaşi limbă, iubim aceleaşi lucruri, vrem mai mult de la viaţa... personală. 

MyConnections adună vieţi personale într-o reţea virtuală prin care circulă gânduri şi sentimente cât se poate de reale. Personal networking nu este un site de dating ori de matrimoniale. Este pur şi simplu următorul pas spre ceea ce îşi doreşte fiecare. 

De ce să te alături comunităţii? - "loc de joacă" pentru mintea şi sufletul adulţilor, profile alese "pe sprânceană", câştigi trăiri, prieteni şi poate...mai mult".

Sorry, dar nu mă tentează, am trecut, de fapt, de vârsta la care stăteam de vorbă cu necunoscuţii pe net şi ne zâmbeam prin webcam!

PS: remember mIRC? :)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.