Treceți la conținutul principal

Dare!

Nu mă consider o curajoasă, doar mama mă vede ca pe "croitoraşul cel viteaz!". Dar mi-am ales mereu un drum plin de provocări şi, când a fost să fac vreun pas, m-am aruncat cu capul înainte. Las deoparte bungee jumpingul sentimental, care n-a avut niciodată legătură cu chibzuinţa şi nici rezultate pozitive! Dar pe plan profesional, am trăit momente demne de inspiraţie ulterioară....măcar pentru curaj!

O provocare a fost atunci când studiam dreptul şi îmi doream cu ardoare să mă fac jurnalist! Aşa că m-am dus la PRO TV Sibiu şi le-am spus că vreau să mă angajez. Am fost adoptată, plimbată pe teren, mi-au hrănit tentativa de dependenţă!Atunci am scris primele ştiri! Soarta a făcut ca ei să mă creadă studentă la Jurnalism dornică de practică. Până la urmă adevărul a ieşit la iveală. Mi-a plăcut la ei, aşa că am revenit peste doi ani ca să fac practică pe bune, când am devenit şi studentă la Jurnalism! (thx, girls!)

O altă provocare a fost primul meu interviu. Cu Andrei Gheorghe, când era el pe val. Mă termina gândul, omul mi se părea intimidant, şmecher, iar eu trebuia să scot anumite informaţii de la el. M-am documentat o groază, ca nu cumva să pic de papagal, mi-am făcut o listă kilometrică cu întrebări...să fie. A venit ziua interviului, ştiu şi acum că purtam un pulover roşu pe gât. Andrei a fost degajat, glumeţ, mi-a răspuns la ce a vrut şi cum a vrut. Eu am transpirat, însă, deplorabil . Poate şi din cauză că în spatele meu aveam ditamai mandarina (lumina), care mi-a bătut în pulover 2 ore. Daaaa, 2 ore, nu mă zgârceam la umplut casete! (şi nici colegii de la montaj la umplut frigiderul meu cu muuuultă cărniţă!) Eram epuizată, dar fericită că am scăpat şi că Andrei Gheorghe nu m-a mâncat de vie. Şefă'mea mi-a spus: "Eh, te-a fraierit, a ocolit anumite întrebări". Nu mai conta, făcusem pasul!

O provocare a fost şi plecarea de la primul loc de muncă în domeniu. Nu m-am priceput niciodată să spun "Nu" clar şi răspicat şi să argumentez. Aşa că atunci când am vrut să-mi dau demisia, pentru că nu mai eram mulţumită de felul în care eram tratată şi de colectiv, am inventat o scuză: "mama mi-a impus ca întâi să-mi termin studiile şi apoi să lucrez". Lucru nu tocmai departe de adevăr. În schimb, şefă'mea mi-a propus să aibă o discuţie cu mama, care se joacă cu viitorul meu în media. În felul ei, mă aprecia, dar eu aveam dor de ducă şi o ofertă mai bănoasă (apăruse între timp). Până la urmă, învăţată de o prietenă, mi-am scris demisia şi i-am trimis-o prin poştă cu confirmare de primire. S-a supărat pe mine, iar eu tot n-am învăţat cum să-mi dau demisia fără scuze şi "mă simt prost".

În lumea asta este imperios să faci lucrurile să se întâmple, să le pui în mişcare. Lucram la un documentar despre Cuza. Spui Cuza, spui Iaşi - Ruginoasa, unde domnitorul a locuit pentru un timp. Ei bine, am fost provocată să aranjez din Bucureşti, pentru o zi de duminică, o filmare pe un teren agricol. Iar ţăranii din sat să-şi ia animalele şi plugurile şi să iasă la arat, ca să-i filmăm noi. Ce ziceţi, mi-a reuşit sau nu? 

(să mai sărim câţiva ani)

De curând am trăit emoţia primei transmisiuni prin telefon. Mai participasem la o simulare, dar când am aflat că o să intru prin telefon, m-au apucat emoţiile. Noroc că oamenii m-au anunţat cu ore bune înainte! Am avut timp să bat pasul pe loc, să vorbesc singură, să-mi sun cunoscuţii, să scriu şi să rescriu textul şi, într-un final, să-mi dreg vocea şi să-mi ţin respiraţia!

Acum aştept emoţia primului live :)

Cum spuneam, am ales un drum plin de provocări!

Comentarii

  1. Offf, Deni, ce a trecut timpul... Imi amintesc de perioada de studentie, a fost frumos. Te numeri printre persoanele pe care o admir, sa stii. Chiar ca tu ai fost "croitorasul cel citeaz". Apropo, unde pot sa te vad in direct? Spune tot: televiziune, emisiunea si ora :)). Am dedus ca nu mai esti la ziar.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc :) uitându-mă în urmă, cred că a fost vorba mai mult de inconştienţă, m-am complicat prea mult atunci când nu trebuia. Dar n-am găsit altă soluţie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea, am ratat prima transmisiune prin telefon dar nu vreau sa ratez primul live asa ca te rog sa ma anunti! Eu la primul live, dupa ce am salutat, asteptam momentul in care voi lesina. Cand mi-am terminat poezia, am ramas intepenita si nu-mi venea sa cred ca mi-a reusit. Am fost ca un robotel oricum dar nu a contat. Poti sa faci orice, curajul il mai castigi pe parcurs! Iti tin pumnii!

    RăspundețiȘtergere
  4. Merci, Nadine! Am avut o ocazie la eliberarea lui Baaklini, dar am spus pas, ca m-au luat cu "daca te simti in stare", "daca nu ai emotii"... Eu trebuie sa fiu aruncata direct in gura lupului, e clar:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Denise, ia un martisor si de la mine...
    http://www.youtube.com/watch?v=h_VbOUD7cNE

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai