Mă consider o fată de oraş, clar. M-am născut la oraş, am copilărit, am învăţat la oraş, sunt urbană 100%! Poate 99%...căci am avut noroc de bunici la ţară, iar vacanţele petrecute acolo îmi chinuie amintirile: mirosul toporaşilor ieşiţi cu primăvara, somnul la umbra copacilor, mirosul de iarbă crudă, cântec de greieri...
După 18 ani am tânjit după un oraş şi mai mare, şi mai agitat, şi mai nebun. Şi am ajuns în Bucureşti! Munca şi firea mă fac să-mi iau energia din agitaţie şi din haos. Sau mă făceau, cel puţin. De la o vreme, nu mai aştept cu nerăbdare să mă întorc în Bucureşti, după câteva zile petrecute departe de demenţa oraşului.
Tânjesc...după viaţa de ţară. Câteodată mai glumim la un suc: cum ar fi să lăsăm naibii totul, să ne ducem într-un sat părăsit şi s-o luăm de la capăt - fără griji pentru facturi, chirii, rate, fără cablu, fără wireless, fără alergătură după reduceri prin mall-uri, fără program de lucru, fără şefi, fără programare pentru zile libere şi concedii sau mers la doctor. Cum ar fi?
Bunica mea de la ţară se ţine bine la cei 80 şi ceva de ani pe care îi are. A prins cele două războaie mondiale, a născut pe câmp, a cărat coşul cu mâncare pe cap la lucrătorii de la câmp, a crescut trei copii care au devenit orăşeni. Toate cele 6 surori ale ei au migrat la oraş. Ea a rămas statornică. Încă îşi face griji că păsările nu au grăunţe, că nu sunt suficiente lemne de foc, că gardul de ulucă s-a înnegrit, că pământul nu-i arat, că fânul nu-i cosit, că merele nu-s culese şi câte şi mai câte. Şi nu suportă să meargă cu maşina!
După 18 ani am tânjit după un oraş şi mai mare, şi mai agitat, şi mai nebun. Şi am ajuns în Bucureşti! Munca şi firea mă fac să-mi iau energia din agitaţie şi din haos. Sau mă făceau, cel puţin. De la o vreme, nu mai aştept cu nerăbdare să mă întorc în Bucureşti, după câteva zile petrecute departe de demenţa oraşului.
Tânjesc...după viaţa de ţară. Câteodată mai glumim la un suc: cum ar fi să lăsăm naibii totul, să ne ducem într-un sat părăsit şi s-o luăm de la capăt - fără griji pentru facturi, chirii, rate, fără cablu, fără wireless, fără alergătură după reduceri prin mall-uri, fără program de lucru, fără şefi, fără programare pentru zile libere şi concedii sau mers la doctor. Cum ar fi?
Bunica mea de la ţară se ţine bine la cei 80 şi ceva de ani pe care îi are. A prins cele două războaie mondiale, a născut pe câmp, a cărat coşul cu mâncare pe cap la lucrătorii de la câmp, a crescut trei copii care au devenit orăşeni. Toate cele 6 surori ale ei au migrat la oraş. Ea a rămas statornică. Încă îşi face griji că păsările nu au grăunţe, că nu sunt suficiente lemne de foc, că gardul de ulucă s-a înnegrit, că pământul nu-i arat, că fânul nu-i cosit, că merele nu-s culese şi câte şi mai câte. Şi nu suportă să meargă cu maşina!
Ai nevoie de un concediu prelungit, e clar!!!! :)Francisca
RăspundețiȘtergerecred ca e vorba de mult mai mult....:)
RăspundețiȘtergere