Treceți la conținutul principal

"Potecile ascunse ale Olteniei de sub munte"

Zău că nu mi-ar fi venit mie în minte un asemenea titlu, dar de fapt este denumirea unui traseu, descoperit pe un panou orientativ în drumeţiile mele.

  Bine, l-am descoperit când eram aproape de final, când am trecut "graniţa" din Vâcea în Gorj. Dar m-am bucurat că am putut să-mi fac singură un itinerariu.







Lipseşte, totuşi, Muzeul Trovanţilor, aflat chiar la intrarea în localitatea Costeşti, pe DN 67, cum mergi de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu -Jiu. Trovanţii sunt nişte bolovani destul de mari, minunaţi pentru poze, iar muzeul este, de fapt, o rezervaţie naturală.

Ar fi drăguţ să aveţi la voi şi o bucată de pâine, mai mereu veţi întâlni nişte hămesiţi urecheaţi care vă vor aprecia dărnicia!

Mânăstirea Bistriţa este un complex impresionant, situat în satul cu acelaşi nume, chiar la graniţa parcului naţional Buila-Vânturariţa.
Eu cam atât am surprins, în drumul spre o peşteră situată la aproximativ 15 minute de mers pe o potecă pe stâncă, mărginită de o balustradă. Este vorba de Peştera Liliecilor sau a Sfântului Grigore Decapolitul, sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 21 noiembrie. Să nu o confundaţi cu o peşteră din arada care poartă aceeaşi denumire! Asta nu este electrificată mai deloc, accesul în interior se face cu mersul piticului şi nu este recomandată claustrofobilor. Vă spun eu, care am un mic început de! Odată ce scapi de mersul ăla incomod, te trezeşti într-o grotă măricică, din care pornesc câteva galerii complet în întumeric. Acolo hibernează liliecii, începând cu octombrie, mi se pare. Îi puteţi chiar auzi în întuneric, cum fac "chiţ-chiţ" sau ceva de genu'. Mie, una, mi s-a făcut frică, mi-am trântit bluza de trening pe cap şi am încremenit aşa. Şi nici nu m-am dus să-i admir, aveam doar o lanternă chioară, iar întunericul îmi dă o senzaţie de sufocare. Bine, eu am fost în vizită în noiembrie, poate vara pătrunde mai multă lumină acolo - dar rataţi liliecii! Nu e cu intrare, adică scrie pe un carton 1 leu. Ghid cred că e o măicuţă, noi am mers aşa, la oha. Şi ni s-a zis că dacă poarta e încuiată (e vorba de un grilaj mic, ce blochează accesul în peşteră), să cerem cheia în biserică.

Şi i se mai spune Peştera Sf. Grigore Decapolitul pentru că acolo ascundeau călugării moaştele sfântului când năvăleau turcii. Racla poate fi văzută în Mânăstirea Bistriţa.


plecarea se face din incinta mânăstirii
cam aşa arată drumul



eu nu vedeam nimic, de fapt

era beznă, nu vedeai nimic

chiţăitorul în hibernare

Mai sus de Mânăstirea Bistriţa se vede o alta, sus pe stâncă: este albă, cu ţiglă roşie - Mânăstirea Arnota. Cam 4 km despart cele două aşezăminte bisericeşti, care se pot parcurge destul de lesne şi cu automobilul, chiar dacă vorbim de un drum forestier, care trece printr-o carieră de calcar - ca orientare, există un indicator înainte de a intra la Bistriţa. Mânăstirea este numai de măicuţe, arată minunat, curăţenie desăvârşită. Din păcate, noi am ajuns pe la ora 17.30, se lăsase deja întunericul. Cred că merită să urci în zori acolo, pentru priveliştea pe care doar am intuit-o. Există chiar o băncuţă pe buza muntelui, ca să zic aşa, până a intra pe poarta mânăstirii, pusă special pentru a admira peisajul. Se poate înnopta la Arnota, am văzut că aveau camere de oaspeţi. Aaa, când am ajuns, mâncarea era pe foc - mirosea incredibil de bine, iar măicuţele cântau vecernia - am stat puţin la slujbă. În fine, trebuie să mergi acolo ca să înţelegi senzaţiile. Întuneric - fără poze aici.

Atenţie mare când vă căutaţi locaţiile pe net, măcar luaţi-vă toate reperele posibile, numere de telefon, hărţi etc. Aşa am aflat de o altă peşteră din zonă, a Urşilor, care n-are nici în clin, nici în mânecă cu cea din Apuseni. A vrut şi Oltenia peştera ei cu urşi, aşa a fost! Numai că nu am "fotografiat" aspectul ei din pozele de pe net şi am reuşit s-o căutăm preţ de 3-4 kilometri, pe Cheile Bistriţei, care fac parte din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Şi culmea, am dat de ea la un moment dat, ne-am "căţărat" până acolo, dar cum asta nu era nici măcar semnalizată cu o plăcuţă, am tot mers...Dar se merită, peisajul este extraordinar (banal spus).

unii cu maşina, noi pe jos


un mic popas

apă de la mama ei

ghiceşte unde-i Nordul!

una din preferatele mele


grote peste tot

drumul către Peştera Urşilor de Vâlcea - contrar aparenţelor, e dificil de urcat, mai ales dacă frunzele sunt umede

are o intrare imensă

nu am coborât, nu avea cine să ne tragă afară
   
(va urma)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai