Abonare la postări!

marți, 23 noiembrie 2010

"Potecile ascunse ale Olteniei de sub munte"

Zău că nu mi-ar fi venit mie în minte un asemenea titlu, dar de fapt este denumirea unui traseu, descoperit pe un panou orientativ în drumeţiile mele.

  Bine, l-am descoperit când eram aproape de final, când am trecut "graniţa" din Vâcea în Gorj. Dar m-am bucurat că am putut să-mi fac singură un itinerariu.







Lipseşte, totuşi, Muzeul Trovanţilor, aflat chiar la intrarea în localitatea Costeşti, pe DN 67, cum mergi de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu -Jiu. Trovanţii sunt nişte bolovani destul de mari, minunaţi pentru poze, iar muzeul este, de fapt, o rezervaţie naturală.

Ar fi drăguţ să aveţi la voi şi o bucată de pâine, mai mereu veţi întâlni nişte hămesiţi urecheaţi care vă vor aprecia dărnicia!

Mânăstirea Bistriţa este un complex impresionant, situat în satul cu acelaşi nume, chiar la graniţa parcului naţional Buila-Vânturariţa.
Eu cam atât am surprins, în drumul spre o peşteră situată la aproximativ 15 minute de mers pe o potecă pe stâncă, mărginită de o balustradă. Este vorba de Peştera Liliecilor sau a Sfântului Grigore Decapolitul, sărbătorit de Biserica Ortodoxă pe 21 noiembrie. Să nu o confundaţi cu o peşteră din arada care poartă aceeaşi denumire! Asta nu este electrificată mai deloc, accesul în interior se face cu mersul piticului şi nu este recomandată claustrofobilor. Vă spun eu, care am un mic început de! Odată ce scapi de mersul ăla incomod, te trezeşti într-o grotă măricică, din care pornesc câteva galerii complet în întumeric. Acolo hibernează liliecii, începând cu octombrie, mi se pare. Îi puteţi chiar auzi în întuneric, cum fac "chiţ-chiţ" sau ceva de genu'. Mie, una, mi s-a făcut frică, mi-am trântit bluza de trening pe cap şi am încremenit aşa. Şi nici nu m-am dus să-i admir, aveam doar o lanternă chioară, iar întunericul îmi dă o senzaţie de sufocare. Bine, eu am fost în vizită în noiembrie, poate vara pătrunde mai multă lumină acolo - dar rataţi liliecii! Nu e cu intrare, adică scrie pe un carton 1 leu. Ghid cred că e o măicuţă, noi am mers aşa, la oha. Şi ni s-a zis că dacă poarta e încuiată (e vorba de un grilaj mic, ce blochează accesul în peşteră), să cerem cheia în biserică.

Şi i se mai spune Peştera Sf. Grigore Decapolitul pentru că acolo ascundeau călugării moaştele sfântului când năvăleau turcii. Racla poate fi văzută în Mânăstirea Bistriţa.


plecarea se face din incinta mânăstirii
cam aşa arată drumul



eu nu vedeam nimic, de fapt

era beznă, nu vedeai nimic

chiţăitorul în hibernare

Mai sus de Mânăstirea Bistriţa se vede o alta, sus pe stâncă: este albă, cu ţiglă roşie - Mânăstirea Arnota. Cam 4 km despart cele două aşezăminte bisericeşti, care se pot parcurge destul de lesne şi cu automobilul, chiar dacă vorbim de un drum forestier, care trece printr-o carieră de calcar - ca orientare, există un indicator înainte de a intra la Bistriţa. Mânăstirea este numai de măicuţe, arată minunat, curăţenie desăvârşită. Din păcate, noi am ajuns pe la ora 17.30, se lăsase deja întunericul. Cred că merită să urci în zori acolo, pentru priveliştea pe care doar am intuit-o. Există chiar o băncuţă pe buza muntelui, ca să zic aşa, până a intra pe poarta mânăstirii, pusă special pentru a admira peisajul. Se poate înnopta la Arnota, am văzut că aveau camere de oaspeţi. Aaa, când am ajuns, mâncarea era pe foc - mirosea incredibil de bine, iar măicuţele cântau vecernia - am stat puţin la slujbă. În fine, trebuie să mergi acolo ca să înţelegi senzaţiile. Întuneric - fără poze aici.

Atenţie mare când vă căutaţi locaţiile pe net, măcar luaţi-vă toate reperele posibile, numere de telefon, hărţi etc. Aşa am aflat de o altă peşteră din zonă, a Urşilor, care n-are nici în clin, nici în mânecă cu cea din Apuseni. A vrut şi Oltenia peştera ei cu urşi, aşa a fost! Numai că nu am "fotografiat" aspectul ei din pozele de pe net şi am reuşit s-o căutăm preţ de 3-4 kilometri, pe Cheile Bistriţei, care fac parte din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Şi culmea, am dat de ea la un moment dat, ne-am "căţărat" până acolo, dar cum asta nu era nici măcar semnalizată cu o plăcuţă, am tot mers...Dar se merită, peisajul este extraordinar (banal spus).

unii cu maşina, noi pe jos


un mic popas

apă de la mama ei

ghiceşte unde-i Nordul!

una din preferatele mele


grote peste tot

drumul către Peştera Urşilor de Vâlcea - contrar aparenţelor, e dificil de urcat, mai ales dacă frunzele sunt umede

are o intrare imensă

nu am coborât, nu avea cine să ne tragă afară
   
(va urma)

2 comentarii: