Treceți la conținutul principal

Tărâmul libelulelor II

O ieşire în "civilizaţie", care ar fi trebuit să fie relaxantă, s-a transformat într-un coşmar torid şi o goană disperată după spray împotriva ţânţarilor.

Bricul Mircea
Alungaţi de pe plajă cu o seară înainte, am plecat spre Constanţa, voiam să văd parada de Ziua Marinei. Cum era de aşteptat, am prins finalul, la 40 de grade, cred. Arătam de parcă aş fi fost prinsă în mijlocul unei bătăi cu apă, iar tâmplele îmi zvâcneau de la atâta căldură. Am început să căutăm indispensabilul spray, dar nu e uşor să faci shopping în Constanţa! Ne-am învârtit mai bine de o oră, urmărind indicatorele către diverse supermaketuri, în timp ce ne topeam de căldură. Ca şi cum n-ar fi fost destul, am aflat că stocurile de spray de corp anti-ţânţari se epuizaseră de săptămâni bune.

De la plăcerea de revedea Constanţa am trecut la disperare şi depresie. Am luat la rând fiecare supermarket, farmacie, peste tot auzeam: "Nu mai avem spray, s-a terminat demult. Nici în depozit nu mai e". Wtf? Parcă eram într-un film prost: era atât de cald, simţeam că nu am aer, nu bătea deloc vântul, eram atât de aproape de marea iubită şi eu alergam înnebunită după un spray, fără de care se ruianu toate planurile mele de a lenevi sub stele.

Alergam prin oraş de vreo patru ore. Se dusese dimineaţa mea de plajă, eram pe cale să ratez şi după-amiaza. Ajunsesem la capătul puterilor şi la ultimul supermarket: nimic. La ieşire, o farmacie; am intrat şi aşteptam nedoritul "nu", când am auzit: "mai avem doar aşa ceva". Farmacista mi-a adus un spray nemţesc, despre care mi-a zis că este eficient. Preţul era acceptabil, ceea ce m-a făcut suspicioasă. Dar mai aveam de ales? Am luat două tuburi şi m-am rugat să facă faţă!

Am revenit pe bucăţica mea de plajă la timp pentru o rază de soare şi o baie caldă în mare...Cum era de aşteptat, la ora 20.00 fâsâiam de zor!! Eram cu inima strânsă de emoţie: "ce fac dacă nu funcţionează? cum alung eu ţânţarii? unde găsesc eu alt spray?". Şi am stat şi am aşteptat: nimic. Am făcut paşi...nimic. Ţânţarii îmi dădeau târcoale, mă adulmecau, probabil le venea rău şi plecau. Nu-mi venea să cred! Ştiu că dacă ar fi putut să mă pişte de retină, ar fi făcut-o!

În seara aceea ne-am plimbat liniştiţi pe malul mării, vânătoarea de vampiri se terminase.

Comentarii

  1. Ma bucur ca te-ai relaxat si ti-ai reincarcat bateriile. Apropo, mi-au placut pozele de pe facebook, am remarcat si pozele cu noi doua din zavoi (mersi!).

    Sa-ti dau o sugestie: spray de tantari poti gasi si la plafar, costa in jur de 10 lei.... plus alte 1001 articole utile noua.

    Ai grija de tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc! Am încercat şi la plafar, am uitat să scriu, şi nu aveau nimic. Bine, şi eu m-am trezit la mare, unde toată lumea e disperată cu ţânţarii.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai