Am aşteptat concediul ca niciodată. Simţeam că nu-mi mai găsesc locul, că totul devine mic, aglomerat, gri. Trebuia să plec. Şi unde altundeva decât la mare, care alină orice durere, tristeţe, melancolie. Aşterne uitarea pe tine şi la final rămâi doar cu dorul de ...mare.
Au trecut ani buni de când am fost ultima dată la mare, şi nu mă refer la o "aventură de un weekend", ci la o întreagă săptămână de desfătare. Aşa că am simţit că trebuie s-o fac în stil mare, să sărbătoresc de-a dreptul! Dar nu cu ieşiri la terase, în discotecă...nu, voiam să simt marea aşa cum mi-am imaginat dintotdeauna, dar nu m-am gândit că voi reuşi.
Am ales să mă "sărbătoresc" pe plaja Corbu. Deci nu Corfu, ci Corbu, despre care am citit ca este aproape ultima plajă "virgină" din România.
Încă nu m-am specializat în statul cu cortul, aşa că am ales să stau într-o căsuţă pe malul mării, singura de altfel, pe care o văzusem pe internet.
După un drum care mi s-a părut atât de lung, o barieră între mine şi marea mea, am ajuns în Corbu. Abia aşteptam să simt nisipul, să fac o baie şi să lenevesc sub stele...
Întâi ne-am cazat: căsuţă cochetă de lemn, cu baie şi bucătărie comună şi un lac cu raţe în faţa geamului. Puţin ne-a păsat, eram la mare! Nu era niciun magazin mai aproape de 3 kilometri, televizor era unul singur, plasat afară, într-un foişor de lemn. Puţin ne-a păsat, eram la mare! Ne aştepta o săptămână fără miros de mititei şi hamsii prăjiţi, fără manele, house sau alte muzici - eu am dus-o la extrem, mi-am cam închis telefoanele!, fără om lângă om lângă om...Puţin ne-a păsat, eram la mare!
Ne-am luat rogojinile şi am fugit pe plajă. O plajă mică, cu nisip plin de scoici întregi, câteva corturi şi rulote, 2-3 terase şi cam atât. Chiar era posibil? Am făcut poze, am filmat, voiam să memorez fiecare secundă, să nu pierd nici măcar o adiere de briză. Am făcut prima baie în mare, după...cât o fi trecut? cinci, şase ani...O mare limpede, caldă, liniştită şi puţin sărată - delicioasă!
Orele au trecut repede şi soarele s-a lăsat dus. Stăteam pe rogojini şi simţeam că nu-mi ajung porii să simt toată minunăţia de plajă cu atât de puţini oameni şi marea fără alge...şi s-a făcut ora 20.00. Şi au venit ţânţarii! Citisem eu pe internet despre ei, dar n-am vrut să cred că dau de ţânţari la mare. Iar ăştia nu sunt de oraş, ci adevăraţi vampiri. Ne-au ciuruit în câteva minute, aşa că ne-am refugit la cameră!Pe drum, gazda ne-a asigurat că după ora 22.30 se duc la culcare. Deci ne-am baricadat, dar tot simţeam cum ne mănâncă. Ne-am privit cu atenţie, după ce ne scuturasem ca toţi dracii: ţânţarii erau înfipţi bine şi păpau relaxaţi. Am scăpat de ei - nu dau detalii sângeroase, dar două ore am stat şi ne-am scărpinat ca maimuţele. Şi am luat decizia ca a doua zi, la prima oră, să mergem în Constanţa să căutăm spray împotriva ţânţarilor. Visasem lenevit sub stele, visasem plimbări la lumina lunii, nu asediul ţânţarilor.
La 22.30 am descuiat camera şi am ieşit la aer. Se auzeau valurile mării şi broaştele din lacul de lângă casă! Mi-era dor să mă întorc, dar am ales să fac un duş. Am spus, "băile" erau comune. Adică n-am putut face baie singură: întâi m-am trezit cu broscuţe mici, care nu aveau altceva de făcut decât să-mi ţopăie printre picioare; iar apoi m-au invadat nişte gonguţe mici şi negre - cu cât foloseam mai mult gel de duş, cu atât gaşca se făcea mai mare. Deci am renunţat la duşul de seară...
Au trecut ani buni de când am fost ultima dată la mare, şi nu mă refer la o "aventură de un weekend", ci la o întreagă săptămână de desfătare. Aşa că am simţit că trebuie s-o fac în stil mare, să sărbătoresc de-a dreptul! Dar nu cu ieşiri la terase, în discotecă...nu, voiam să simt marea aşa cum mi-am imaginat dintotdeauna, dar nu m-am gândit că voi reuşi.
Încă nu m-am specializat în statul cu cortul, aşa că am ales să stau într-o căsuţă pe malul mării, singura de altfel, pe care o văzusem pe internet.
După un drum care mi s-a părut atât de lung, o barieră între mine şi marea mea, am ajuns în Corbu. Abia aşteptam să simt nisipul, să fac o baie şi să lenevesc sub stele...
Întâi ne-am cazat: căsuţă cochetă de lemn, cu baie şi bucătărie comună şi un lac cu raţe în faţa geamului. Puţin ne-a păsat, eram la mare! Nu era niciun magazin mai aproape de 3 kilometri, televizor era unul singur, plasat afară, într-un foişor de lemn. Puţin ne-a păsat, eram la mare! Ne aştepta o săptămână fără miros de mititei şi hamsii prăjiţi, fără manele, house sau alte muzici - eu am dus-o la extrem, mi-am cam închis telefoanele!, fără om lângă om lângă om...Puţin ne-a păsat, eram la mare!
Ne-am luat rogojinile şi am fugit pe plajă. O plajă mică, cu nisip plin de scoici întregi, câteva corturi şi rulote, 2-3 terase şi cam atât. Chiar era posibil? Am făcut poze, am filmat, voiam să memorez fiecare secundă, să nu pierd nici măcar o adiere de briză. Am făcut prima baie în mare, după...cât o fi trecut? cinci, şase ani...O mare limpede, caldă, liniştită şi puţin sărată - delicioasă!
Orele au trecut repede şi soarele s-a lăsat dus. Stăteam pe rogojini şi simţeam că nu-mi ajung porii să simt toată minunăţia de plajă cu atât de puţini oameni şi marea fără alge...şi s-a făcut ora 20.00. Şi au venit ţânţarii! Citisem eu pe internet despre ei, dar n-am vrut să cred că dau de ţânţari la mare. Iar ăştia nu sunt de oraş, ci adevăraţi vampiri. Ne-au ciuruit în câteva minute, aşa că ne-am refugit la cameră!Pe drum, gazda ne-a asigurat că după ora 22.30 se duc la culcare. Deci ne-am baricadat, dar tot simţeam cum ne mănâncă. Ne-am privit cu atenţie, după ce ne scuturasem ca toţi dracii: ţânţarii erau înfipţi bine şi păpau relaxaţi. Am scăpat de ei - nu dau detalii sângeroase, dar două ore am stat şi ne-am scărpinat ca maimuţele. Şi am luat decizia ca a doua zi, la prima oră, să mergem în Constanţa să căutăm spray împotriva ţânţarilor. Visasem lenevit sub stele, visasem plimbări la lumina lunii, nu asediul ţânţarilor.
La 22.30 am descuiat camera şi am ieşit la aer. Se auzeau valurile mării şi broaştele din lacul de lângă casă! Mi-era dor să mă întorc, dar am ales să fac un duş. Am spus, "băile" erau comune. Adică n-am putut face baie singură: întâi m-am trezit cu broscuţe mici, care nu aveau altceva de făcut decât să-mi ţopăie printre picioare; iar apoi m-au invadat nişte gonguţe mici şi negre - cu cât foloseam mai mult gel de duş, cu atât gaşca se făcea mai mare. Deci am renunţat la duşul de seară...
Comentarii
Trimiteți un comentariu