Treceți la conținutul principal

Experienţă

După şase luni de cocoloşit la podoaba capilară, mi-am zis că trebuie să-l aranjez puţin, mai ales că am primit şi un voucher pentru tuns şi coafat de 8 martie! Aşa că m-am dus la un salon din Plaza, acum câteva zile.

Idei? ale mele, nu! ale ei: volum, o nouă linie, tuns numai 1 cm etc. Bun!

Am fost băgată la spălat, ceea ce detest profund la coafor, căci nu mă fixez niciodată între scaun şi chiuveta lor specială. După 10-15 minute, cât durează spălatul, mă ridic nevertebrată! În fine...

Apoi am aterizat pe scaunul principal. A început tipa să mă pieptene şi, la un moment dat, exclamă indignată: "îţi cam cade părul!". "Păi normal", îi spun, "doar mă piepteni pe părul ud". Îmi explică fata că nu e bine să mă piepten cu părul uscat căci se rupe, pe ud e soluţia, ceea ce la mine nu se aplică. Acasă nu-mi cade părul, nu mi se rupe etc. În fine...

A început să mă tundă, am văzut clar că "1 cm" a fost o vorbă în vânt. M-a luat apoi că trebuie să iau vitamine pentru păr, că primăvara ne năpârleşte părul ca la animale, mi-a recomandat ulei de somon...la final mi-a zis să mă vopsesc, ca să mi se îngroaşe firul de păr anemic. I-am explicat că nu am de gând să mă vopsesc iar, având în vedere că anul trecut am reuşit să-mi distrug părul făcându-l blond, că de şase luni îl spăl cu ou, tincturi şi şampon de plante, că e destul de rezistent şi că nu-mi cade!

A ajuns şi să-mi usuce părul, într-un final. Rezultatul? minunat, şi nu exagerez. Chiar am fost super încântată de cum mi l-a aranjat.

Partea proastă? Am încercat să-l aranjez la fel acasă, normal că am eşuat lamentabil. Arată ca înainte să-l tund. În fine...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am ...

Hai la shopping în New York !!!!

Am primit un mail foarte mişto, foarte tare, foarte foarte, pe care nu-l pot ţine numai pentru mine, clar! Comentarii? la urmă, câte doriţi!!! La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului: - Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ! - Sunt 6 etaje şi caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior. - Poţi alege orice bărbat de la un etaj sau poţi urca la etajul următor. - Nu te poţi întoarce la etajul inferior! O femeie decide să viziteze magazinul pentru a găsi un bărbat care să îi ţină companie. La etajul unu, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!" Femeia decide să meargă la etajul următor. La etajul al doilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!" Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. La etajul al treilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti ...

,,Te-am jignit. Și îmi asum"

  Exercițiu de imaginație: te afli pe stradă, în mers, și vorbești la telefon. Povestești diverse, îți dai cu părerea. Deodată, un necunoscut sau o necunoscută se oprește în dreptul tău și strigă la tine: ,,cretino!"/ ,,marș!"/ ,,ai mintea scurtă!". Cum te-ai simți? Eu m-aș speria în primă fază. M-aș simți amenințată.  Personal, trec printr-o formă de bullying online cum nu am experimentat niciodată. Aproape zilnic sunt abordată de persoane necunoscute care mă critică și mă înjură. Și în afară de a da report și block nu știu ce să fac. Dar, din păcate, boții de la Facebook nu au o problemă cu înjurăturile și atacurile la persoană și nu elimină astfel de comentarii. Cum a început totul? De la un comentariu postat la un reel al Mirelei Retegan, dintr-un podcast cu Mihai Morar și Nicușor Dan. Mirela este fondatoarea Găștii Zurli, Mihai Morar este om de TV și Nicușor Dan este președintele României. Bun! Cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a fost...