Abonare la postări!

luni, 1 martie 2010

"2 în 1"

Când relaţia începută timid prinde contur, apare gândirea "2 în 1". Nu te mai gândeşti numai tine, ci şi la el/ea.

Şi astfel, începe analiza...ce aveţi în comun, ce îi place, ce gândeşte, ce simte, ce vrea de fapt să spună atunci când spune ceva, ce gândeşte de fapt atunci când pare preocupat (ă) şi tace, ce planuri are cu tine, ce înseamnă daca are planuri, ce înseamnă dacă nu are planuri etc.

Şi ajungi să nu mai faci aproape nimic fără să te gândeşti cum l-ar afecta pe celălalt. Ţie îţi place house-ul şi lui/ei rock-ul? Sigur vei începe să asculţi AC/DC! Tu preferi carnea, el/ea legumele? Nu-i rău să fii şi puţin vegetarian! Tu adori zăcutul pe canapea în faţa televizorulu iar el/ea plimbările lungi, în parc? Asta e, ia-ţi un trening şi adidaşi....şi un MP3!

Şi uite aşa, cu formula "2 în 1", ajungi chiar să te gândeşti mai puţin la tine.

Dar asta nu este neapărat o problemă, nu?!

4 comentarii: