Acum, că exit-poll-urile îl dau câştigător pe Geoană, mi-a venit ideea să scriu despre lucruri mult mai funny şi mai reale.
Aşadar, se întâmpla în 2001, eram în primul an de facultate. Stăteam în cămin, ca toată lumea şi eram vecină, pe modul, cu două nebune care trăiau o veritabilă "dragoste cu năbădăi"! Cât era ziua de lungă şi, de multe ori, noaptea, fiecare se certa, se alerga, se bătea sau se iubea cu prietenul. Erau incredibili, de multe ori auzeam numai bufnituri în perete, nu prea ştiai cum s-o iei!
Vine Valentine's Day... eu eram cu colegele de cameră într-un complex comercial, ca să-i zic aşa, când dăm cu ochii de unul dintre băieţi....abătut, căuta cadoul potrivit pentru iubita lui deosebită! Ne spune el că s-a gândit la un inel (fără nicio semnificaţie), îi urăm baftă! şi ne continuăm plimbarea. Peste vreo două ore, ne-am întors în cămin.
Pe hol, asta care trebuia să primească inelul urla, plângea, îşi smulgea părul din cap. "Numai atât merit eu, asta însemn eu pentru el? Nenorocituuuul!" - urla ea şi se perpelea. Ne-am apropiat aşa, cam cu frică de ea, să aflăm ce s-a întâmplat!. "Uite!", şi ne arată un inel modest, "uite ce am primit eu, atât merit eu, nemernicuuul", ne spune fata, printre sughiţuri. "Şi ţi-a mai dat ceva?", întrebăm noi. "Nişte trandafiri amărâţi, i-am aruncat", continuă urlătoarea.
Şocate, intrăm în modul, unde dăm cu ochii de nişte trandafiraşi micuţi, roz, aruncaţi la gunoi şi.....de cealaltă nebună, care de asemenea plângea în hohote, în timp ce smulgea dantela albă de pe marginea unei inimioare de pluş roşie! O întrebăm şi pe asta ce s-a întâmplat, era mai terminată, al ei nu reuşise să-i dea decât acea inimioară, pe care ea o considera detestabilă.
Am intrat în camera noastră şi ne-am pus pe râs......câtă demenţă!
Şi mă întreb eu: contează intenţia sau gestul sau valoarea sau...?
Aşadar, se întâmpla în 2001, eram în primul an de facultate. Stăteam în cămin, ca toată lumea şi eram vecină, pe modul, cu două nebune care trăiau o veritabilă "dragoste cu năbădăi"! Cât era ziua de lungă şi, de multe ori, noaptea, fiecare se certa, se alerga, se bătea sau se iubea cu prietenul. Erau incredibili, de multe ori auzeam numai bufnituri în perete, nu prea ştiai cum s-o iei!
Vine Valentine's Day... eu eram cu colegele de cameră într-un complex comercial, ca să-i zic aşa, când dăm cu ochii de unul dintre băieţi....abătut, căuta cadoul potrivit pentru iubita lui deosebită! Ne spune el că s-a gândit la un inel (fără nicio semnificaţie), îi urăm baftă! şi ne continuăm plimbarea. Peste vreo două ore, ne-am întors în cămin.
Pe hol, asta care trebuia să primească inelul urla, plângea, îşi smulgea părul din cap. "Numai atât merit eu, asta însemn eu pentru el? Nenorocituuuul!" - urla ea şi se perpelea. Ne-am apropiat aşa, cam cu frică de ea, să aflăm ce s-a întâmplat!. "Uite!", şi ne arată un inel modest, "uite ce am primit eu, atât merit eu, nemernicuuul", ne spune fata, printre sughiţuri. "Şi ţi-a mai dat ceva?", întrebăm noi. "Nişte trandafiri amărâţi, i-am aruncat", continuă urlătoarea.
Şocate, intrăm în modul, unde dăm cu ochii de nişte trandafiraşi micuţi, roz, aruncaţi la gunoi şi.....de cealaltă nebună, care de asemenea plângea în hohote, în timp ce smulgea dantela albă de pe marginea unei inimioare de pluş roşie! O întrebăm şi pe asta ce s-a întâmplat, era mai terminată, al ei nu reuşise să-i dea decât acea inimioară, pe care ea o considera detestabilă.
Am intrat în camera noastră şi ne-am pus pe râs......câtă demenţă!
Şi mă întreb eu: contează intenţia sau gestul sau valoarea sau...?
Comentarii
Trimiteți un comentariu