Treceți la conținutul principal

Vulcanii Noroioşi















Azi am reuşit să evadez iar din Bucureşti, "oraşul fără cer", cum îi zic mai nou! Adică mereu vezi deasupra o pâclă, mai mult sau mai puţin luminoasă! Cum am ieşit din Bucureşti, am revăzut cerul senin, cu norişori albi răzleţi...cum se cuvine! Direcţia? Buzău - Berca - Vulcanii Noroioşi. Cu puţină vigilenţă, nu rataţi indicatoarele care vă duc la fix!






























Nu am mai fost niciodată, aseară m-am hotărât, am căutat referinţe pe net şi pe hartă şi...la drum.
Ce pot să spun? Sunt extraordinari! Peisajul este foarte frumos şi e atâta linişte acolo....bine, am aterizat şi într-o zi de luni.

Sunt mai mulţi vulcani pe acolo...un fel de băltoace care boloborosesc într-una! Vreo trei sunt mai speciali, atracţia tuturor. Sunt mai mari decât ceilalţi, au cratere bine formate, bolborosesc şi se înfoaie pe acolo de mama focului, iar din ei se prelinge noroiul ("lava") care sapă şănţuleţe prin pământ. Cred că înainte au fost unii zdraveni, trebuie să mergeţi acolo să vedeţi ce-au lăsat în urmă!

Nororiul ăla nu ştiu dacă e tămăduitor ca cel de la Techirghiol, dar este foarte rece! Unul dintre vulcanii speciali este şi funny, pe deasupra,"râgâie"! Stai liniştit, faci poze, te chinui să-i prinzi când fac bulbuci mari şi hop, te trezeşti că "râgâie" (este cel de care m-am lipit eu în poză)!

Vulcanii Noroioşi sunt consideraţi rezervaţie naturală, aşa că, la intrare, se plăteşte o taxă modică de 4 lei...şi eu zic că se merită!

Comentarii

  1. Pur si simplu, extraordinar! Bravo tie! Du-te in cat mai multe excursii si lasa capitala in urma!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.

Poveşti de viaţă II

E timpul să revin cu un nou exemplu din viaţă! În urmă cu mulţi ani am cunoscut un cuplu aparent "bine închegat". El - un om de afaceri super de treabă, sociabil, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, după câţiva ani de căsătorie şi un puşti la activ. Ea - o păpuşică frumoasă de pica, de asemenea de treabă. Erau aproape mereu împreună, el îi satisfăcea toate poftele iar ea...era frumoasă de pica. La un an după ce i-am cunoscut, au divorţat. Dar nu asta era ideea! Până să se strice treaba, am asistat la o chestie super super faină. Eram într-o deplasare în Sighetu Marmaţiei, pentru câteva zile. Într-o dimineaţa m-am dus la tipă în cameră, să ne pregătim ca fetele, să mai vorbim de una de alta....şi a ciocănit cineva la uşă. Ne-am cam mirat noi, era destul de dimineaţă şi noi ne cazaserăm la un motel prin munţi pe acolo prin Sighet. Am deschis, era una din cameriste....cu un buchet mare mare de trandafiri roşii, pentru păpuşică. Wowww! Şi nicio carte de vizită....m-am mirat eu.