Treceți la conținutul principal

Poveşti de viaţă II


E timpul să revin cu un nou exemplu din viaţă! În urmă cu mulţi ani am cunoscut un cuplu aparent "bine închegat". El - un om de afaceri super de treabă, sociabil, care era îndrăgostit nebuneşte de ea, după câţiva ani de căsătorie şi un puşti la activ. Ea - o păpuşică frumoasă de pica, de asemenea de treabă. Erau aproape mereu împreună, el îi satisfăcea toate poftele iar ea...era frumoasă de pica. La un an după ce i-am cunoscut, au divorţat. Dar nu asta era ideea!

Până să se strice treaba, am asistat la o chestie super super faină. Eram într-o deplasare în Sighetu Marmaţiei, pentru câteva zile. Într-o dimineaţa m-am dus la tipă în cameră, să ne pregătim ca fetele, să mai vorbim de una de alta....şi a ciocănit cineva la uşă. Ne-am cam mirat noi, era destul de dimineaţă şi noi ne cazaserăm la un motel prin munţi pe acolo prin Sighet. Am deschis, era una din cameriste....cu un buchet mare mare de trandafiri roşii, pentru păpuşică. Wowww! Şi nicio carte de vizită....m-am mirat eu. Tipa mi-a explicat, însă, că sigur erau de la soţul ei, care e un romantic. Normal, eu eram pe spate. Imediat a sunat-o el, să vadă dacă îi plac florile. Eu tot aveam o problemă: cum au ajuns florile în Sighet??? zău că eram izolaţi pe acolo.

Păpuşica m-a lămurit, după ce a vorbit cu soţul ei, că acesta plecase cu afaceri în Monaco, dar îşi lăsase şoferul în România, care trebuia să-l urmeze în câteva zile. Aşa că el şi-a pus şoferul să treacă pe la motelul pierdut prin munţi şi să-i aducă soţiei trandafiri roşii!

Hmmm....cum vă sună?

Comentarii

  1. Prea frumos ca sa se termine cu un divort. Ce s-a intamplat cu ei pana la urma? Ce a dus la divort?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea contează ce s-a întâmplat între ei, oricum ar fi mai mult "potrivit intuiţiei mele". Pot să-ţi spun că ea s-a recăsătorit, are un bebe şi e fericită. Asta e, unele poveşti sunt făcute să dureze mai puţin.

    RăspundețiȘtergere
  3. hmmm...dragut, dar strica piata...:p

    RăspundețiȘtergere
  4. care piaţă, a bărbaţilor care consideră că "ce-i prea mult, strică"? :P

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am ...

Hai la shopping în New York !!!!

Am primit un mail foarte mişto, foarte tare, foarte foarte, pe care nu-l pot ţine numai pentru mine, clar! Comentarii? la urmă, câte doriţi!!! La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului: - Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ! - Sunt 6 etaje şi caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior. - Poţi alege orice bărbat de la un etaj sau poţi urca la etajul următor. - Nu te poţi întoarce la etajul inferior! O femeie decide să viziteze magazinul pentru a găsi un bărbat care să îi ţină companie. La etajul unu, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!" Femeia decide să meargă la etajul următor. La etajul al doilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!" Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. La etajul al treilea, pe uşă, este următorul afiş: "Aceşti ...

,,Te-am jignit. Și îmi asum"

  Exercițiu de imaginație: te afli pe stradă, în mers, și vorbești la telefon. Povestești diverse, îți dai cu părerea. Deodată, un necunoscut sau o necunoscută se oprește în dreptul tău și strigă la tine: ,,cretino!"/ ,,marș!"/ ,,ai mintea scurtă!". Cum te-ai simți? Eu m-aș speria în primă fază. M-aș simți amenințată.  Personal, trec printr-o formă de bullying online cum nu am experimentat niciodată. Aproape zilnic sunt abordată de persoane necunoscute care mă critică și mă înjură. Și în afară de a da report și block nu știu ce să fac. Dar, din păcate, boții de la Facebook nu au o problemă cu înjurăturile și atacurile la persoană și nu elimină astfel de comentarii. Cum a început totul? De la un comentariu postat la un reel al Mirelei Retegan, dintr-un podcast cu Mihai Morar și Nicușor Dan. Mirela este fondatoarea Găștii Zurli, Mihai Morar este om de TV și Nicușor Dan este președintele României. Bun! Cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a fost...