Treceți la conținutul principal

Maktub (aşa a fost scris)

Dragă sufleţel,

Îmi pare rău că a trebuit să guşti din amarul despărţirii, din nou. Poate de aceea, acum, totul e mai amar decât prima dată.

Înţeleg că ieri a fost ultima zi de prezent, că nu mai vezi în viitor, că nu mai ai lacrimi deşi ochii tăi vor să plângă, că nu mai ai somn, că nu mai poţi respira, că totul pare un coşmar din care încerci cu disperare să te trezeşti şi nu reuşeşti.

Înţeleg că totul a fost atât de brusc, de neaşteptat, că nu ai avut ocazia să îţi iei rămas bun de la tot ce iubeşti.

Înţeleg că ai crezut atât de mult în voi încât, acum, tu, o jumătate, nu mai ştii să te identifici, nu mai ştii cine eşti, ce vrei.


Ştiu că acum mai vrei un sărut, o îmbrăţişare, o privire şi...că, poate, îţi vrei înapoi viaţa de acum câteva zile, săptămâni, luni, înainte ca relaţia să înceapă să agonizeze fără să-ţi dai seama.

Dragă sufleţel, explicaţii există pentru ceea ce s-a întâmplat, dar niciodată nu sunt destul de logice pentru inimă.

Eu, una, am învăţat că tot ce se întâmplă are un scop. Şi, de cele mai multe ori, acel scop are legătură cu evoluţia ta ca om. Adică fiecare întâmplare, mai mult sau mai puţin fericită, în final, va schimba ceva în tine. Este, însă, numai treaba ta, ca ceea ce se schimbă să fie în bine.

Dragă sufleţel, îţi doresc ca tot ce te chinuie acum să ajungă, mai devreme sau mai târziu, în acel sertăraş al creierului care zăvoreşte tot ce-i urât şi neplăcut. Îţi doresc să înveţi să treci peste dependenţa din iubire, care creează iluzia înşelătoare că nu te mai aşteaptă nimic bun. Adu-ţi aminte să visezi chiar dacă eşti, acum, o jumătate.

Şi....dragă sufleţel, ai încredere în oameni, în cei apropiaţi, căci ei vor fi mereu lângă tine, să te prindă când îţi pierzi echilibrul, dar trebuie să te ajuţi şi singur, să nu-ţi dai drumul.

Comentarii

  1. Foarte frumos scris, dar si foarte trist in acelasi timp. Titlul ma face sa ma gandesc la "Maktub"- Paulo Coelho...

    D-abia astept alte postari, Denisa! Apropo, la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de frumos ai reusit sa exprimi in cuvinte toata povestea aceasta atat de trista...
    Am recitit aceasta postare a ta mai veche pe nerasuflate. Recunosc ca mi-au aparut cateva lacrimi in coltul ochilor...cred ca randurile acestea imi erau adresate mie in vara anului 2009. A trecut timpul dar,... odata cu el si rana s-a mai cicatrizat si am reusit sa merg mai departe si sa fac loc unei noi iubiri desi a fost f.greu si tu stii cel mai bine asta...
    iti multumesc din suflet ca mi-ai fost alaturi in perioada aceea lipsita de culoare din viata mea. Ai fost un real sprijin pentru mine. Nu am sa uit niciodata Deni meu.Tu m-ai inteles cel mai bine pentru ca si tu ai trecut prin asta.

    Cristina M.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, draga mea, pentru tine am scris. Am recitit acum, ca mi-ai atras atentia....mi-am amintit cat de suparata erai, cat te-ai mai consumat. Sa stii ca timpul te-a ajutat mai mult decat am facut eu. Gata, zile senine sa avem!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Dincolo de granițe

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea.