Treceți la conținutul principal

Nomad prin Bucureşti - partea I

În 2005 am ajuns în Bucureşti. Studentă, amărâtă, cu două facultăţi în spate. Şi m-am aciuat, cum altfel, la rude! Ştiţi vorba aia că e mai bine printre străini....e adevărată. După trei luni a trebuit să-mi caut o nouă casă, numai că nu aveam bani şi nici job.

Învăţasem şi eu că trebuie să-ţi pui CV-ul pe e-jobs ca să ai de muncă. Numai că nu se ivea nimic, aşa că m-am băgat într-un loc unde munceau mulţi studenţi, iar programul era flexibil. În fapt, era o hală mare unde studenţii de ocazie făceau ambalaje pentru diverse produse cosmetice: îndoit carton, lipit chestii de plastic, folii, decupat.....lucru manual. Aş fi plecat din prima zi, dar mă măcina gândul că nu am cum să mă întreţin. Aşa că am rămas. Ce umilită m-am mai simţit.....că fac o facultate şi una cu 8 clase urlă la mine că nu am lipit bine nu ştiu ce, că toţi povesteau despre minunatele chefuri maneliste şi vorbeau cu dezacorduri, că fiecare operaţiune era plătită cu 25/50/100 lei vechi (vorbesc foarte serios). Ideea e că după două săptămâni am abandonat, încasând magnifica sumă de 700.000 lei vechi, cu care mi-am plătit telefonul şi atât.

Am plecat de la rude, cu lucruşoarele adunate în cele două genţi cu care venisem în Bucureşti. Disperată că nu pot să mă mut în chirie şi că ai mei nu mă pot întreţine, am acceptat să stau la sora unei prietene, în cămin, în Regie. Pe blat, normal. 5 luni de zile am împărţit patul cu fătuca şi am făcut pe jumate toate cheltuielile. Mi-am găsit şi job, dar ştiţi cum e la început: primul serviciu, student, bani foarte puţini. Dar era un pas înainte. Numai că au început şi aici problemele.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai