Dragoste si zambet

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am ...

.... fără un covrigel sau pufuleţi sau pâine .... fără nuci sau alune Nu de alta, dar este mereu cineva care pândeşte după un fir de iarbă, de pe o creangă sau după un copac, în aşteptarea unui mic festin!

Unii oameni suferă de fobii, mai mult sau mai puţin motivate. Eu, de exemplu, sufăr de fobie de insecte, în special gândaci, păianjeni....mor, mă apucă groaza când îi văd doar în poze. Dar "zebrafobia" bântuie multă lume. Mă refer la fobia de trecerea pentru pietoni! Oamenii fac tot posibilul să o evite, cu riscul de a fi călcaţi de maşini sau de a primi o amendă. Niciodată trecerile pentru pietoni nu sunt acolo unde ne-am dori, sunt prea departe, ne incomodează în fuga noastră cotidiană. Am văzut odată o tipă care s-a riscat şi a traversat printre maşini, doar pentru a ajunge pe trotuarul de vizavi, unde erau tarabe cu muuuulte ţoale din Europa. Cum a ajuns în dreptul lor, s-a liniştit! Azi am văzut una şi mai şi. La Unirea, unde întoarce tramvaiul 32, există o trecere pentru pietoni....dar, bineînţeles, e prea departe, e aiurea pusă, aşa că e rar folosită. Oamenii preferă să se aventureze pe la mijlocul străzii, printre maşini. De curând au apărut nişte garduri, care delim...

Am văzut mai demult un film numit astfel, "What women want" , cu Mel Gibson şi Helen Hunt, foarte mişto. Dar nu despre film vreau să scriu. Ci despre o listă a dorinţelor pe care am scris-o când eram în liceu, cred, găsită de curând printre paginile jurnalului ţinut de mine în adolescenţă. Am citit-o şi am avut surpriza să văd că sunt, încă, în căutarea unui bărbat care să corespundă cerinţelor pe care le aveam atunci. Hmmm! Ori gândeam matur pentru acea vârstă, având în vedere că am scris lista pe la 15-16 ani, ori am rămas cu mintea de atunci :) Nu cred că voiam sau vreau prea multe de la un bărbat, majoritatea "calităţilor" ar trebui să existe în materia lui genetică. Totuşi, nu am reuşit, până acum, să găsesc pe cineva care să aibă nici măcar 1/2 din ce-mi doresc... Ciudat este că, atunci când eşti cucerită de anumite calităţi la un bărbat, oricât de puţine ar fi acelea, există riscul să dispară în timp. Pur şi simplu! Să înţeleg că există un "arsenal de go...

Am fost plecată într-un mini concediu şi, aşa cum se obişnuieşte, trebuie să aduc cadouri, "mici atenţii", pentru cei care au rămas acasa. Cel mai drăguţ, m-am gândit eu, ar fi fost un nou template pentru blogul meu, mai animat, mai colorat....Numai că novicele de mine nu se descurcă în atâtea setări, era cât pe ce să rămân fără acces şi fără posibilitatea de a controla propriul blog!!! Dar tot am adus ceva frumos pentru fiecare ;) o barză pentru cei ce îşi doresc noroc un fluturaş pentru cei tineri şi neliniştiţi căluţi pentru iubitorii de animale pentru noi toţi :) pentru iubitorii de natură pentru cei care iubesc florile de câmp pentru un zâmbet...

(ptiuuu....) Am mai dus-o aşa o lună. Am ajuns două tabere, noi două, ei doi, nemulţumirile se adânceau.....dar uite că nu mai ştiu de ce. Aaaaa....o problemă a fost că le-a dispărut o oală de la set. Ei cărau într-una mâncare la serviciu, vase, tacâmuri şi s-au trezit că nu le mai iese o oală la inventar! Şi au insistat să le spun ce am făcut cu oala lor, cu promisiunea că nu se vor supăra....dar să recunosc ce am făcut. Acum....eu mă mutasem cu o dubă, înţelegeţi că aveam şi oale la mine. Tipul a venit cu minunata explicaţie: am gătit, am ars oala şi am aruncat-o, de frică! OMG, OMG, OMG!!!! M-a lăsat fără replică, nu i-am mai spus că ştiu că mi-a şterpelit încărcătorul de telefon (se plângea că nu-l mai găseşte, apoi s-a potolit după ce mi-a dispărut mie şi l-a descoperit la el în cameră). Buuun. Faza e că mi-am adus şi eu prietenul în Bucureşti! Planul era să evadăm cât mai repede, toţi trei, în altă casă. De data asta, am avut grijă ca baba să nu mai calce în apartament, aşa că n...

(şi m-am mutat în altă casă....) A fost a noua mutare în trei ani de zile. Asta ca statistică. Şi nu am mai venit cu două genţi, ci cu duba.....aveam şi frigiderul şi maşina de spălat după mine...şi muuuulte punguţe. Aici am dat peste alte specii! Cum am ajuns în noua casă? O fostă colegă de facultate mi-a spus că prietena ei a găsit loc de stat cu chirie, dar că nu are cu cine. Aşa că m-am mutat eu. Fata m-a cam dezamăgit de la început. Cum e normal în casă nouă, m-am dus să cumpăr chestii de făcut curat. Am umplut vreo două cărucioare, am luat tot ce m-am gândit eu că e necesar, dar am avut surpriza să aflu că fata nu poate veni să mă ajute, deoarece are treabă. Aşa că am apelat la cine am putut, cu transportul. Apoi singurică am şi dezinfectat prin casă şi...am zis că o fi bine pe viitor. Apartamentul avea două camere şi era semidecomandat, adică se trcea prin sufragerie, cameră pe care am ocupat-o eu şi pe care am împărţit-o cu un pian imens, care aparţinea proprietarului sau perso...