Treceți la conținutul principal

Tradiţia mea de Paşte

Hristos a înviat! Am revenit la muncă, după vreo patru zile de stat acasă. Ca la fiecare întoarcere în Capitală, mă întreb ce caut eu aici:) Dar o să treacă. Trebuie să fiu recunoascătoare pentru că am avut un Paşte minunat!

Anul acesta am vopsit ouă...pentru prima dată! Da, cam târziu, dar până acum n-a fost nevoie, le făcea mama care insista, în fiecare an, să-mi dea şi mie pe puţin 20. Anul ăsta cu greu am convins-o că nu mai am nevoie, pentru că am făcut şi eu. Toate roşii, au ieşit destul de bine:)

O altă reuşită a fost vinerea mare. Am prins slujba de prohod, care mi-e foarte dragă. După atâţia ani, la mine în familie încă se respectă nişte obiceiuri. Unul din ele este mersul la biserică, măcar la marile sărbători. Cum ziceam, am prins slujba din vinerea mare, eveniment ratat în ultimii ani din cauza serviciului. Vinerea dinaintea Paştelui aduce aminte de ziua în care Iisus a fost răstignit şi îngropat. Credincioşii aduc flori la biserică, trec de trei ori pe sub o masă, care simbolizează catafalcul lui Iisus şi cântă Prohodul. La final înconjoară biserica de trei ori (depinde de biserică, se face şi o singură dată) - pentru fiecare zi petrecută de Mântuitorul în mormânt. Acum am reuşit să fac toate acestea.

Am ratat, ce-i drept, joia mare sau Denia celor 12 Evanghelii - o slujbă în cadrul căreia se îngenunchiază de 12 ori, dar de altfel spectaculoasă.

Sâmbăta, normal, se petrece în linişte şi relaxare. Eu m-am plimbat prin parc şi am făcut poze, nu am mereu ocazia să fac asta când merg acasă. Dar am reuşit să dorm o oră înainte de slujba de Înviere. Asta e altă tradiţie a noastră: dormim ca să putem rezista la slujbă, care nu se termină odată cu luatul luminii. Acela este numai începutul. Am luat lumină, am dus-o acasă, apoi m-am întors la biserică. În anii trecuţi, slujba ţinea până la 4 dimineaţa. Acum au mai scurtat-o :)  Slujba a durat până la ora 3, după care oamenii s-au călcat în picioare ca să prindă "paştele" - aşa zicem la pâine înmuiată în vin, un fel de anafură specială! La biserica de care aparţin acasă totul e cât de cât organizat: se pun bucăţi de pâine în mai multe vase, se stropesc cu vin şi se sfinţesc; la finalul slujbei sunt oameni care pun "paştele" în pahare de unică folosinţă şi le împart. Fiecare om primeşte un pahar, dar lumea tot se calcă în picioare - pentru că, nu-i aşa, românilor le place îmbulzeala. "Paştele" are aceeaşi regulă ca şi anafura, se ia pe nemâncate (un alt motiv pentru care dormim este că, de când ne trezim şi până la 4 dimineaţa nu mai mâncăm nimic, întâi luăm "paştele"). La 4 dimineaţa eram acasă şi....ne aşezam la masă, cu rudele apropiate. Aşa facem noi de când mă ştiu: prima masă de Paşte e la 4 dimineaţa, în familie. Abia apoi urmează somnul:) Ideal ar fi fost să mergem şi la "a doua înviere". În ziua de Paşte, la ora 12.00, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat o slujbă în cadrul căreia Evanghelia a fost citită în 12 limbi. Ei, slujba asta n-am reuşit s-o prind până acum. Poate la anu'!

În rest, ca la toată lumea: mese peste mese, îmbuibeală maximă şi voie bună!

În schimb, eu n-am fost niciodată la discotecă în noaptea de Înviere; sau de Prohod; sau de Crăciun. Pentru mine, se exclud din start! Nu o să înţeleg niciodată ce-i cu nebunia de a bate cluburile de sărbători:)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai