Treceți la conținutul principal

De ce mă enervează bărbaţii

Să mă iertaţi! Aş avea un mic bilanţ:) Aşadar, de ce...

Pentru că se pretind maturi, dar în sufletul lor rămân adolescenţi! E un lucru bun să treci prin viaţă minimalizându-ţi problemele, nervii, obstacolele. Dar când îl iau în braţe pe "nu ştiu", "nu pot", "n-am chef", "nu am dispoziţie, stai să-mi vină", "încă un joc pe calculator", iar treburile bat la uşă, ne vine să le dăm o bătăiţă la fund, nu???

Pentru că sfaturile de la consoartă li se par cicăleli, iar vorbe de duh spuse din inerţie li se par sfaturi. Dragilor, treziţi-vă, nu există prieteni câştigaţi după un pahar sau după ani de lucrat la un loc. Sau după un zâmbet superficial. Dacă nu vă băgăm în seamă, avem toane. Dacă vă dăm atenţie, vrem să vă controlăm. Ce diabolice!

Pentru că "tot ce ţine de casă - piaţă, spălat, dat cu aspiratorul, şters praful, gătit - este responsabilitatea femeii". Atribuţii programate genetic, nu aşa! Păi bine, asta e dilemă veche, dar trăim alte timpuri, pe naiba. Nu vă mai putem ţine ca pe handi, puteţi şi voi să faceţi treburi din astea "femeieşti". Şi din pură iniţiativă, nu la îndemn. Adică daţi roată ochii, vedeţi ce nu se potriveşte în peisaj şi faceţi! Replică: "De când e lumea, femeile s-au îngrijit de casă, de copii, iar bărbaţii s-au dus la vânătoare şi la război". Duceţi-vă:))

Pentru că orice pipiţă programată să zâmbească pentru atenţie sporită le suceşte minţile şi îi pun eticheta de "fată bună, de treabă", iar tu, care îi stai la bine şi la rău, vrei să-l manipulezi. Tu capeţi onoranta etichetă de "vrei să mă ţii sub papuc, nu? nu ai să vezi aşa ceva".

Pentru că se cred indispensabili, puternici, iar pe noi ne consideră, pe lângă cele spuse mai sus, slabe de înger şi neputincioase şi, cel mai important, incapabile să răzbim în viaţă fără ei. Munca noastră nu e ca a lor, efortul depus de noi nici nu se compară, experienţa noastră de viaţă tinde spre zero şi, la un mic calcul, aveam şanse să eşuăm dacă nu apăreau să ne salveze. Săracă iluzie a cavalerului pe cal alb!

 Pentru că atunci când sunt la nevoie, devin docili, umili, drăgăstoşi, adevărate aspiratoare de afecţiune, şi dau ocazia celor în care mocnesc instincte materne să-şi reverse toată atenţia şi dragostea posibilă asupra lor.  Miau!!! Dar când le este bine....devin iar egoişti, insensibili, calculaţi şi plini de raţionamentul gâştii. Hrrrr! Păi şi nu-ţi vine să îl ţii sub papuc niţel? La propriu!

Pentru că nu aud ce spui tu, dar înţeleg ce vor ei. Nu cred că mai are cineva pretenţia să i se citească dorinţele în ochi. Aşa că vorbim răspicat, lăsăm bileţele, facem grafice ca să ne facem înţelese. Reluăm idei, ţinem minte orice detaliu pentru a putea da, nu-i aşa, exemple. Degeaba! Ei nu aud, dar înţeleg. Ceva ce n-are legătură cu ce ai încercat să explici. Iar de exemplele tale s-a ales praful - "sigur, ţii contabilitatea,îţi umpli mintea numai cu prostii".

Pentru că nicio tortură medievală nu i-ar determina să spună "îmi pare rău, am greşit". Nici pe noi, ce-i drept. Dar măcar nu jucăm "să alergăm în jurul cozii". Să vă explic, de la ei am învăţat regulile: el face/zice ceva; te deranjează; îi semnalezi că te deranjează; nu-ţi dă dreptate; mai mult, nu înţelege! şi reia ce i-ai spus, bineînţeles altfel, de unde reiese că eşti o nebună; insişti cu explicaţiile, ca să te faci înţeleasă; se enervează; te enervezi; ţipă; ţipi; şi vine lovitura de graţie: te acuză că nu se poate discuta cu tine:)) că mereu ai o problemă şi ceva de reproşat; îi spui că nu a înţeles, vrei să-i explici; îşi dă ochii peste cap; şi reia ce i-ai spus, bineînţeles altfel, de unde reiese că eşti o nebună. Şi orice ai face, te va abate mereu de la ceea ce te-a deranjat, pentru că de vină eşti tu că te-ai supărat că a zis/a făcut ceva. Recunoaşteţi tiparul???

Şi exemplele nu se opresc aici:)

PS: culese din casă şi de la vecine

Comentarii

  1. You sound exactly like my ex-wife (especially the last part). I didn't want to remember that nightmare, but you forced me! :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Michael Jackson - (I) Remember the time...

Îmi amintesc că aveam 10 ani, eram în clasa a III-a sau a IV-a şi eram foarte îndrăgostită de Michael..... Cred că am făcut o pasiune numai uitându-mă la promovarea concertului care urma să aibă loc în România. M-a fascinat aşa de mult, încât am reuşit să-i scriu numele corect - degeaba făceam engleză, nu reuşeam să scriu un nume străin doar auzindu-l, de obicei scriam cum pronunţam. Dar cu Michael a fost altă poveste. Offf....de câte ori am mâzgălit de atunci MICHAEL JACKSON.... cu inimioare, la sfârşitul caietelor de mate sau de română!!! Aşa pitică cum eram, am început să colecţionez, normal, poze din "Ecran Magazin" - un fel de Bravo pe acele vremuri, să port pe ascuns insigne cu Michael - că ai mei nu erau de acord. Într-o zi, am văzut în vitrina unei librării o revistă, a cărei copertă era, practic, un mic poster cu Michael. Oooo, am înnebunit, voiam şi eu. Dar cum să fac??? Ai mei erau foarte reticenţi pe atunci vizavi de tot ce produce plăcere copilului :d, aşa că am

Marea din vecini II - Balcic

Dimineaţa am băgat un duş de înviorare şi am plecat să schimbăm nişte bani. V-am spus, nu aveam deloc valută la noi, numai lei - not good, aveam deja 2 leva datorie la non-stop! Apoi ne-am strâns bagajele, am părăsit hotelul şi am plecat spre castel .De la hotel până acolo făceam 20 de minute, cred, dar noi am poposit pe un dig să ne uităm la mare, la meduze şi să păpăm sandvişuri. Castelul Reginei Maria Eu am mai fost la Balcic în urmă cu trei-patru ani. Dar atunci era altă conjunctură, plus că vremea era nasoală, nu-mi mai aduc aminte mare lucru. Acum am luat aminte la toate. Castelul Reginei Maria arată frumos pe afară. Din păcate, nu există o singură cameră care să redea fidel aspectul de odinioară. Sunt fotografii şi obiecte expuse în 3 încăperi, asta e tot. Fază de blonzi: era şi o încăpere cu suveniruri, printre care şi tablouri pictate pe pânză, o minunăţie. Şi tot admirându-le, am zis să ne şi luăm unul, căci preţurile variau - ne-am decis să-l luăm

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai