De ce mă enervează bărbaţii

Să mă iertaţi! Aş avea un mic bilanţ:) Aşadar, de ce...

Pentru că se pretind maturi, dar în sufletul lor rămân adolescenţi! E un lucru bun să treci prin viaţă minimalizându-ţi problemele, nervii, obstacolele. Dar când îl iau în braţe pe "nu ştiu", "nu pot", "n-am chef", "nu am dispoziţie, stai să-mi vină", "încă un joc pe calculator", iar treburile bat la uşă, ne vine să le dăm o bătăiţă la fund, nu???

Pentru că sfaturile de la consoartă li se par cicăleli, iar vorbe de duh spuse din inerţie li se par sfaturi. Dragilor, treziţi-vă, nu există prieteni câştigaţi după un pahar sau după ani de lucrat la un loc. Sau după un zâmbet superficial. Dacă nu vă băgăm în seamă, avem toane. Dacă vă dăm atenţie, vrem să vă controlăm. Ce diabolice!

Pentru că "tot ce ţine de casă - piaţă, spălat, dat cu aspiratorul, şters praful, gătit - este responsabilitatea femeii". Atribuţii programate genetic, nu aşa! Păi bine, asta e dilemă veche, dar trăim alte timpuri, pe naiba. Nu vă mai putem ţine ca pe handi, puteţi şi voi să faceţi treburi din astea "femeieşti". Şi din pură iniţiativă, nu la îndemn. Adică daţi roată ochii, vedeţi ce nu se potriveşte în peisaj şi faceţi! Replică: "De când e lumea, femeile s-au îngrijit de casă, de copii, iar bărbaţii s-au dus la vânătoare şi la război". Duceţi-vă:))

Pentru că orice pipiţă programată să zâmbească pentru atenţie sporită le suceşte minţile şi îi pun eticheta de "fată bună, de treabă", iar tu, care îi stai la bine şi la rău, vrei să-l manipulezi. Tu capeţi onoranta etichetă de "vrei să mă ţii sub papuc, nu? nu ai să vezi aşa ceva".

Pentru că se cred indispensabili, puternici, iar pe noi ne consideră, pe lângă cele spuse mai sus, slabe de înger şi neputincioase şi, cel mai important, incapabile să răzbim în viaţă fără ei. Munca noastră nu e ca a lor, efortul depus de noi nici nu se compară, experienţa noastră de viaţă tinde spre zero şi, la un mic calcul, aveam şanse să eşuăm dacă nu apăreau să ne salveze. Săracă iluzie a cavalerului pe cal alb!

 Pentru că atunci când sunt la nevoie, devin docili, umili, drăgăstoşi, adevărate aspiratoare de afecţiune, şi dau ocazia celor în care mocnesc instincte materne să-şi reverse toată atenţia şi dragostea posibilă asupra lor.  Miau!!! Dar când le este bine....devin iar egoişti, insensibili, calculaţi şi plini de raţionamentul gâştii. Hrrrr! Păi şi nu-ţi vine să îl ţii sub papuc niţel? La propriu!

Pentru că nu aud ce spui tu, dar înţeleg ce vor ei. Nu cred că mai are cineva pretenţia să i se citească dorinţele în ochi. Aşa că vorbim răspicat, lăsăm bileţele, facem grafice ca să ne facem înţelese. Reluăm idei, ţinem minte orice detaliu pentru a putea da, nu-i aşa, exemple. Degeaba! Ei nu aud, dar înţeleg. Ceva ce n-are legătură cu ce ai încercat să explici. Iar de exemplele tale s-a ales praful - "sigur, ţii contabilitatea,îţi umpli mintea numai cu prostii".

Pentru că nicio tortură medievală nu i-ar determina să spună "îmi pare rău, am greşit". Nici pe noi, ce-i drept. Dar măcar nu jucăm "să alergăm în jurul cozii". Să vă explic, de la ei am învăţat regulile: el face/zice ceva; te deranjează; îi semnalezi că te deranjează; nu-ţi dă dreptate; mai mult, nu înţelege! şi reia ce i-ai spus, bineînţeles altfel, de unde reiese că eşti o nebună; insişti cu explicaţiile, ca să te faci înţeleasă; se enervează; te enervezi; ţipă; ţipi; şi vine lovitura de graţie: te acuză că nu se poate discuta cu tine:)) că mereu ai o problemă şi ceva de reproşat; îi spui că nu a înţeles, vrei să-i explici; îşi dă ochii peste cap; şi reia ce i-ai spus, bineînţeles altfel, de unde reiese că eşti o nebună. Şi orice ai face, te va abate mereu de la ceea ce te-a deranjat, pentru că de vină eşti tu că te-ai supărat că a zis/a făcut ceva. Recunoaşteţi tiparul???

Şi exemplele nu se opresc aici:)

PS: culese din casă şi de la vecine