M-am apucat să scriu aceste articole în urmă cu 2-3 luni. Scrisul e terapeutic pentru mine. Mereu a fost. Acum public pe părți, căci sunt multe de spus. Pe alocuri, ca să țin cronologia, am precizat și data la care am scris.
A venit toamna și a reînceput dezastrul. Medicii spun că este la fel ca anul trecut. Mie îmi pare mai rău.
Într-o lună, spitalele s-au umplut iar de infectați. Din nou am văzut imagini cu oameni chinuindu-se să trăiască, conectați la aparate; imagini cu medici epuizați, dezamăgiți că omenii nu se vaccinează; am văzut imagini de la proteste anti-mască, anti vaccinare, anti restricții; am citit reacțiile virulente la adresa medicilor, acuzații că sunt plătiți să joace teatru și că bolnavii sunt actori; am ascultat fabulații la tv ale unor personaje care nu au nimic de-a face cu medicina și totuși își permit să contrazică experții; am citit opiniile unor medici care susțin că nu există Covid; am revăzut oamenii în costume și cravată rostogolind niște informații seci și inutile.
Din păcate, autoritățile au ratat, din nou, șansa de a organiza cumva țara asta. Conducătorii au avut alte priorități. Au alimentat râcile dintre vaccinați și nevaccinați. Au abandonat reguli importante de siguranță (de exemplu, un vaccinat contact direct al unui infectat cu covid nu trebuie să stea în izolare, deși poate lua și transmite virusul). Au făcut pe genunchi niște reguli, pe care nu le ia nimeni în serios, pentru că nu verifică nimeni dacă sunt sau nu aplicate (de exemplu, ar trebui să se ceară certificatul verde - dovadă a unei imunizări prin schema completă de vaccinare sau trecere prin boală - în restaurante, la terase, dar puțini cer; socrii mei au participat la o nuntă când localitatea era aproape de 6 la mie, nimeni nu i-a întrebat nimic, deși legal erau obligați să se testeze, fiind nevaccinați.) I-au făcut pe medici să pară responsabili pentru dezastrul din spitale, deși ei, factorii de decizie de rang înalt, au ignorat avertismentele și au mințit. Au mințit că suntem bine, că vom fi bine, că avem de toate. Au lăsat personajele toxice să defileze cu mesaje manipulatoare în transmisiuni TV sau online. Au sfidat ei înșiși regulile (Iohannis a participat fără mască la Congresul PNL cu 5000 de participanți, în interior. Nu s-a respectat nicio regulă sanitară acolo).
Am vorbit recent cu rudele noastre din Italia. Acolo, viața a revenit ușor la o normalitate care nouă ne este străină acum. Oamenii încep să fie liberi, s-au vaccinat aproape toți și imunizarea populației a fost un succes. Acum, lor le e bine, nouă ne este rău. La fel în Anglia, Franța, Spania, Danemarca. Rapid, am ajuns pe primul loc ÎN LUME la numărul de decese zilnice din cauza Covid. Medicii spun că nici nu a fost atins valul 4 al pandemiei la noi în țară.
Delta, ultima versiune Covid, face ravagii. Am început să mă tem pentru părinți. Știam ce înseamnă Covid pentru un om mai în vârstă, cu probleme de sănătate existente. Știam că virusul poate ataca rapid și violent. Că lasă sechele pe termen îndelungat. Că unele sechele sunt dureroase și ireversibile. Știam că accesul la sistemul medical este deja blocat. Trăiam coșmarul din 2020. Așa că i-am avertizat. Le-am transmis informații din surse medicale. I-am rugat să se vaccineze. Să poarte mereu mască. Să evite interacțiunile cu oameni. Mai toate discuțiile degenerau și se terminau cu ,,cum o vrea Dumnezeu".
Părinții prietenilor mei se vaccinaseră. Erau liniștiți. Eu, nu. Urmăream știrile și eram îngrozită pentru ai mei. Mama, însă, își făcea griji pentru mine: ,,Lasă, mamă, că noi suntem bine. Stăm la țară, la aer curat. Tu stai în localitatea aia contaminată". Așa e, localitatea noastră ajunsese prima în România la numărul de infectări.
Pe 8 octombrie, vineri seara, mama m-a sunat și mi-a spus: ,,Vreau să stai liniștită. Eu și tati avem Covid". Am izbucnit în plâns. De ce mă temusem cel mai mult se transformase în realitate. M-au asigurat că sunt bine. Aveau simptome de 2 zile: tati - febră 39, frisoane, tuse; mami - subfebrila 37.7, frisoane, tuse. Saturație bună amândoi, pe la 97-98. Pozitivi la teste rapide de salivă. Urmau tratament dat de medicul de familie.
M-a șocat faptul că nu au vrut să-mi spună inițial, ca să nu mă îngrijorez. Nu știau, exact, nici de unde au luat. Nici nu mai conta. Le-am zis să aibă grijă la saturație. Să mă sune pentru orice. Să nu mai iasă din casă. I-am întrebat dacă nu chem ambulanța, să fie testați PCR, ca să fie luați în evidență. Au zis că nu este nevoie.
Instinctiv, am început să caut pneumolog, să verific dacă tratamentul primit este bun. Sau dacă le lipsește ceva. ,,Era o chestiune de timp, de trei săptămâni am o panică legată de ei", i-am scris unei prietene.
Apoi am vorbit cu o altă prietenă, ai cărei părinți trecuseră prin boală. M-a încurajat mult, căci îmi făceam griji că ai mei nu-mi spun tot adevărul, se vedea că sunt obosiți. A fost atât de drăguță, i-a sunat și ea să le ridice moralul.
Aveam concentratorul pus la vânzare, l-am retras. Am zis că nu am curaj să-l vând până când ai mei nu trec cu bine de boală.
Luni s-a trezit medicul să le spună că, dacă nu sunt luați în evidență, înseamnă că nu au făcut boala, oficial. Și ar trebui apoi să se testeze, pe banii lor, dacă li se cere asta pentru diverse investigații. Așa că au sunat și au cerut testare la domiciliu.
Tata făcea în continuare febră, mama tușea. Îmi tot ziceau că sunt bine. Dar eu eram tot mai panicată, simțeam că ceva nu este în regulă. ,, Sunt super îngrijorată pentru ai mei. Trebuie să vorbesc cu un medic. E ciudat să fie singuri, nu-i evaluează nimeni", i-am scris prietenei mele.
Comentarii
Trimiteți un comentariu