Dragoste si zambet

În urmă cu ceva timp povesteam despre un mic circuit făcut pe la mine pe acasă !....Am redescoperit locuri aşa faine, că e păcat să le trec cu vederea. În traseul meu am poposit şi în oraşul Horezu, de unde mi-am luat, ca amintire, farfurii de lut cu simboluri tradiţionale: "cucoşul de hurez" şi "pomul vieţii".  Mânăstirea cu acelaşi nume este minunată, la fel şi peisajul. Am trecut în judeţul Gorj, unde am vizitat mânăstirea Polovragi şi peştera cu aceeaşi denumire.   Cheile Olteţului o colonie mai numeroasă de lilieci în Peştera Polovragi În documentarea mea am aflat despre o cetate dacică, situată desupra peşterii Polovragi. Pasiunea mea pentru ruine nu cunoaşte limite, aşa că am luat-o la picior prin pădure, pe o potecă nemarcată, abia vizibilă sub frunze. După aproape o oră de mers ne-am gândit că s-ar putea să dăm de animale sălbatice, dar nu şi de cetate. Şi după ce am văzut şi o capră neagră, am făcut cale...

După ce că viaţa e grea, mă mai enervez şi din cauza televizorului! De fapt, a unor emisiuni care ocupă degeaba loc în grila de programe. La Antena 2 rulează de ceva timp o emisiune, "Nimic important", pe care o prezintă Lucian Mîndruţă. Nu m-am uitat niciodată, de câte ori îi văd faţa pare că spune "Dă mai departe, eu m-am plictisit deja!". În seara asta părea că-i rost de ceva animaţie acolo, aşa că m-am oprit din zapat. Aşa am aflat că Mândruţă îşi caută şi el, cum e la modă, o asistentă. Şi testează candidatele în direct, cu ajutorul unui juriu format din Codrin Ştefănescu - un soi de politician monden - şi Silviu Boerescu - fost redactor-şef al Playboy. Bla bla....candidatele aveau potenţial - erau timorate, tute, puteai face puţin show. În schimb, Mândruţă şi Ştefănescu s-au gândit că mai bine le ţin teorii şi predici şi le fac morală. Nu ştiu exact ce profil are emisiunea, dar cred că nu-i una de cultură, din moment ce înscrierea s-a făcut musai pe pagina de ...

Asta am sperat să găsesc în outletul de la marginea oraşului, chiar în prima zi oficială a preţurilor tăiate. Am o plăcere sadică să tot merg acolo, deşi nu-mi cumpăr niciodată nimic, din două motive: 1.aşa-zisele preţuri reduse de obicei cu 70% sunt la fel de mari ca în magazinele din centrul oraşului; 2. marfa este dubioasă, multe articole sunt demodate sau cu o croială şi design imposibil de purtat. Totuşi, am revenit pe 15 ianuarie. Parcarea plină ochi, outletul plin de lume, cum nu mai văzusem de mult - pe acolo bate vântul, de obicei - , oamenii ieşind din magazine cu braţele pline de pungi branduite. Am intrat în fibrilaţii, vorba 'ceea. Aproape că am coborât din mers din maşină şi am intrat în complex plină de speranţe sau iluzii, dornică să cheltuiesc măcar puţin. Normal, am plecat cu braţele goale. Mi se pare că mi-am luat, totuşi, o apă plată, că muream de sete. În rest...tristeţe. Eu reţin preţurile, cam ştiu care e valoare unei haine, de unde rentează să o iei, un...

Când eram mai mică sau mai tânără :) eram sigură că există viaţa perfectă, casa perfectă, prietenul/iubitul/soţul perfect, relaţia perfectă, meseria perfectă....nu credeam în perfecţiune, doar eram foarte optimistă şi cam visătoare...şi cam manipulată, după cum am ajuns să constat. Am văzut în timp că treaba cu perfecţiunea imaginată nu se potriveşte cu realitatea. Am preferat să cred în continuare, de frică să nu fiu atât de dezamăgită încât să devin nefericită. Pe de altă parte, instinctiv, am învăţat să casc ochii mari în jurul meu, să observ şi să învăţ, din experienţa mea şi a celorlalţi. Nu există viaţa perfectă. Întotdeauna vom vedea binele şi strălucirea la alţii. Dar lipsa lipsurilor nu înseamnă perfecţiune, clar. Suntem prea oameni ca să putem să ne mulţumim cu ce avem. Casa perfectă e o altă himeră. Visez şi acum că voi avea locul meu, că îl voi amenaja după bunul plac, că îl voi decora...ohhh, şi câte mai fac în mintea mea. Deocamdată am reuşit să schimb peste 10 chir...

2010 a fost, pentru mine, un an care a trecut greu. Pe plan profesional ... am schimbat 2 joburi, m-am luptat cu mentalităţi şi ....cam atât. Nu mai am decât o banală aşteptare de mai bine şi de stabilitate, pentru că, în ciuda nevoii de agitaţie şi haos, îmi place să stau locului! Pe plan personal ... am schimbat încă o chirie, am adunat amintiri frumoase din concediu şi cam atât, nu am avut putere pentru a schimba mai mult. Şi ajung la retorica întrebare „când au trecut anii?“, uitându-mă la cei mai tineri sau făcând calcule - de când nu m-am mai văzut cu un anumit prieten, de când nu am mai ascultat o anume melodie, când a fost ultima oară când.... Ce vreau de la 2011? Mai mult timp pentru mine, cred. Voi cu ce gânduri aţi plecat la drum?

Zău că nu mi-ar fi venit mie în minte un asemenea titlu, dar de fapt este denumirea unui traseu, descoperit pe un panou orientativ în drumeţiile mele.   Bine, l-am descoperit când eram aproape de final, când am trecut "graniţa" din Vâcea în Gorj. Dar m-am bucurat că am putut să-mi fac singură un itinerariu. Lipseşte, totuşi, Muzeul Trovanţilor , aflat chiar la intrarea în localitatea Costeşti, pe DN 67, cum mergi de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu -Jiu. Trovanţii sunt nişte bolovani destul de mari, minunaţi pentru poze, iar muzeul este, de fapt, o rezervaţie naturală. Ar fi drăguţ să aveţi la voi şi o bucată de pâine, mai mereu veţi întâlni nişte hămesiţi urecheaţi care vă vor aprecia dărnicia! Mânăstirea Bistriţa este un complex impresionant, situat în satul cu acelaşi nume, chiar la graniţa parcului naţional Buila-Vânturariţa. Eu cam atât am surprins, în drumul spre o peşteră situată la aproximativ 15 minute de mers pe o potecă pe stâncă, mărginită de o balu...

Cuvântul ăsta a prins la români, mai ales la cei care îşi detestă şeful, colegii, munca. Şi atunci de ce mai lucrează acolo?, e întrebarea firească. Păi dacă alternativa este să stea acasă,  presupun că...nu prea ai ce alege! Sau e frica de schimbare, neîncrederea în sistem şi noroc... Tot citesc în ultima vreme sondaje despre angajaţii atât de dezamăgiţi de activitatea profesională: suntem stresaţi, supuşi presiunilor şefilor, "mâncaţi" de colegi, aglomeraţi de sarcini, muncim suplimentar, banii ajung de la o lună la alta, petrecem prea mult timp la muncă, ne distrăm mai puţin şi tot aşa. Şi uite aşa apare acel sentiment de insatisfacţie, plafonare şi scârbă. E ca atunci când eşti implicat într-o relaţie pe care nu ţi-o mai doreşti: ai un oarecare confort, e bine să ai pe cineva alături, te-ai obişnuit cu toate tabieturile celuilalt dar ştii că nu te poţi dedica 100%. Ai o reţinere care te va urmări şi te va obseda exact în acele momente în care vrei să te bucuri de via...