(şi m-am mutat în altă casă....)
A fost a noua mutare în trei ani de zile. Asta ca statistică. Şi nu am mai venit cu două genţi, ci cu duba.....aveam şi frigiderul şi maşina de spălat după mine...şi muuuulte punguţe. Aici am dat peste alte specii!
Cum am ajuns în noua casă? O fostă colegă de facultate mi-a spus că prietena ei a găsit loc de stat cu chirie, dar că nu are cu cine. Aşa că m-am mutat eu. Fata m-a cam dezamăgit de la început. Cum e normal în casă nouă, m-am dus să cumpăr chestii de făcut curat. Am umplut vreo două cărucioare, am luat tot ce m-am gândit eu că e necesar, dar am avut surpriza să aflu că fata nu poate veni să mă ajute, deoarece are treabă. Aşa că am apelat la cine am putut, cu transportul. Apoi singurică am şi dezinfectat prin casă şi...am zis că o fi bine pe viitor.
Apartamentul avea două camere şi era semidecomandat, adică se trcea prin sufragerie, cameră pe care am ocupat-o eu şi pe care am împărţit-o cu un pian imens, care aparţinea proprietarului sau persoanei care avea grijă de casă, nu am înţeles exact. Ideea e că jumătate din cameră ocupam eu, jumătate pianul.
Peste o lună l-am cunoscut pe prietenul fetei. A venit pe la noi. Şi nu a mai plecat. M-am prins şi eu aşa, din mers, că nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu. Nu mai contează, împărţeam apartamentul cu un cuplu iar camera cu un pian (nu pianină, subliniez!).
În ecuaţia de 3 persoane şi un pian a mai apărut cineva......persoana desemnată de proprietar să se ocupe de ale casei! Ideea e că proprietarul avea tot felul de îndeletniciri care-l trimiteau în afara ţării, iar de apartament se îngrijea o băbuţă foarte afurisită, cu care am avut meciuri de la început
vezi: De ce se stresează oamenii?
Băbuţa era o maestră în instaurat teroarea. Chiar şi după ce l-am cunoscut pe proprietar şi m-am asigurat că am voie s-o pun la punct, colegii mei tot îi ştiau de frică şi mă priveau chiorâş ori de câte ori îi ţineam piept, de frică să nu ne arunce în stradă. Offf, mama. Venea în lipsa noastră în casă, făcea controale, ne lăsa facturi lipite pe geam....o minunată. Nu mai ştiu ce incidente am avut şi cu omuleţii cei ciudaţi cu care stăteam, cert e că am început serios să mă mut undeva cu oameni normali. Dar cu cine????
Şi m-am decis s-o aduc în Bucureşti pe prietena mea de la Piteşti, cu care mai stătusem doi ani şi ştiam ce poate. A venit fata, dar n-am putut s-o ţin ascunsă. A dibuit-o baba într-o zi, când nu era decât ea acasă. A intrat în apartament, şi-a băgat nasul peste tot şi a găsit o baltă în baie! (ne curgea robinetul, ceva de genul). "Dă-te jos, nesimţito, treci şi spală, ce stai în pat" a fost de bun venit. Fata, şocată, s-a conformat. Când mi-a povestit, iar a ieşit scandal cu afurisita. Care, imediat a doua zi, a băgat-o la întreţinere...că făcea legea pe toată scara. Ptiuuuuu.
A fost a noua mutare în trei ani de zile. Asta ca statistică. Şi nu am mai venit cu două genţi, ci cu duba.....aveam şi frigiderul şi maşina de spălat după mine...şi muuuulte punguţe. Aici am dat peste alte specii!
Cum am ajuns în noua casă? O fostă colegă de facultate mi-a spus că prietena ei a găsit loc de stat cu chirie, dar că nu are cu cine. Aşa că m-am mutat eu. Fata m-a cam dezamăgit de la început. Cum e normal în casă nouă, m-am dus să cumpăr chestii de făcut curat. Am umplut vreo două cărucioare, am luat tot ce m-am gândit eu că e necesar, dar am avut surpriza să aflu că fata nu poate veni să mă ajute, deoarece are treabă. Aşa că am apelat la cine am putut, cu transportul. Apoi singurică am şi dezinfectat prin casă şi...am zis că o fi bine pe viitor.
Apartamentul avea două camere şi era semidecomandat, adică se trcea prin sufragerie, cameră pe care am ocupat-o eu şi pe care am împărţit-o cu un pian imens, care aparţinea proprietarului sau persoanei care avea grijă de casă, nu am înţeles exact. Ideea e că jumătate din cameră ocupam eu, jumătate pianul.
Peste o lună l-am cunoscut pe prietenul fetei. A venit pe la noi. Şi nu a mai plecat. M-am prins şi eu aşa, din mers, că nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu. Nu mai contează, împărţeam apartamentul cu un cuplu iar camera cu un pian (nu pianină, subliniez!).
În ecuaţia de 3 persoane şi un pian a mai apărut cineva......persoana desemnată de proprietar să se ocupe de ale casei! Ideea e că proprietarul avea tot felul de îndeletniciri care-l trimiteau în afara ţării, iar de apartament se îngrijea o băbuţă foarte afurisită, cu care am avut meciuri de la început
vezi: De ce se stresează oamenii?
Băbuţa era o maestră în instaurat teroarea. Chiar şi după ce l-am cunoscut pe proprietar şi m-am asigurat că am voie s-o pun la punct, colegii mei tot îi ştiau de frică şi mă priveau chiorâş ori de câte ori îi ţineam piept, de frică să nu ne arunce în stradă. Offf, mama. Venea în lipsa noastră în casă, făcea controale, ne lăsa facturi lipite pe geam....o minunată. Nu mai ştiu ce incidente am avut şi cu omuleţii cei ciudaţi cu care stăteam, cert e că am început serios să mă mut undeva cu oameni normali. Dar cu cine????
Şi m-am decis s-o aduc în Bucureşti pe prietena mea de la Piteşti, cu care mai stătusem doi ani şi ştiam ce poate. A venit fata, dar n-am putut s-o ţin ascunsă. A dibuit-o baba într-o zi, când nu era decât ea acasă. A intrat în apartament, şi-a băgat nasul peste tot şi a găsit o baltă în baie! (ne curgea robinetul, ceva de genul). "Dă-te jos, nesimţito, treci şi spală, ce stai în pat" a fost de bun venit. Fata, şocată, s-a conformat. Când mi-a povestit, iar a ieşit scandal cu afurisita. Care, imediat a doua zi, a băgat-o la întreţinere...că făcea legea pe toată scara. Ptiuuuuu.
ohoho...si cat am mai patimit si cu babutza...am vazut ca nu ai scris ca apartamentele erau unul langa celalalt si aveau balconul comun...si ea putea sa se plimbe prin fata camerei noastre de cate ori vroia...si noi eram nevoite sa tinem jaluzelele inchise ca sa nu aiba babutza la ce se uita...oricum cauta sa se uite si printre...am surprins-o de cateva ori. Tot de cateva ori m-am si speriat de ea, ca aparea subit pe la geamul de la bucatarie, cautand ceva pe balcon, chipurile!
RăspundețiȘtergereDa, si memorabil momentul cand m-a gasit singura in apartament si m-a facut nesimtita. Bine, pe ea nu a deranjat-o minuscula "balta" din baie fiindca aveam o mica problema la ghiuveta...mai mult a deranjat-o ca nu stia ce fac eu in acel apartament...si a invocat faptul ca este mizerie pe acolo...cum a vazut ea asta nu stiu, ca abia ce terminasem de facut curat si spalasem pe jos, iar dupa ce a intrat ea in apartament, incaltata (subliniez), a lasat urme urme (era iarna, mocirla pe afara). A, si nu era singura, era cu nenea care citea apometrele, care saracul a indraznit sa spuna: "Dar nu este deloc mizerie aici, doamna"...ohoho, mai avea putin babutza si dadea cu mana pe parchet sa ne arate ca s-a si luat ceva pe ea...
A, si de subliniat faptul ca babutza intra la noi in apartament ca la ea acasa...nici macar nu a sunat la usa, a intrat direct...si acum, daca stau sa ma gandesc mai bine, daca nu eram singura in acel moment, oare ce se intampla?
Si mai sunt multe de povestit din acel minunat apartament...astept...:D
P.S.: Mi se par atat de amuzante, acum, aceste povestiri incat ma bate gandul sa-mi fac si eu blog...pacat ca nu am timp sa scriu..
da, sunt atat de multe....bine ca am scapat!!!
RăspundețiȘtergereeste prima oara cand citesc ca sunt si altii ca mine, chinuiti de chirii si mutat din apartament in apartament...parca ptr tot restul vietii. stau cu chirie de 12 ani...10 in constanta si 2 in bucuresti...si am locuit in 20 si ceva de locuinte, pe putin...am multe "aventuri" de impartasit pe tema asta..si majoritatea sunt amuzante..., dar pe ,masura ce trec anii, nimic nu mai pare amuzant...personal am ajuns sa fiu obsedata de subiect si sa am oroare de stat cu chirie. iti inteleg toate starile de nemultumire prin care ai trecut si te felicit ca ai expus sincer, si amuzant, toate peripetiile vietii de chirias...ma gandisem si eu o data sa scriu o carte pe tema asta :)) ar fi multe de povestit, de la apartamente mizere in care tb sa stau pana la a da tot salariul pe chirie si intretinere...e greu, uneori amuzant..dar in timp..ti se acreste. vad ca avem aceeasi varsta si intamplator si aceeasi formare profesionala. probabil ca numai un jurnalist putea sa vada partea amuzanta a vietii de nomad prin bucuresti, ai scris frumos.
RăspundețiȘtergerem-au delectat povestirile tale...poate cand voi avea timp..iti voi impartasi si eu cateva..din categoria "hard" :)).
mult succes si iti doresc ca intr-o buna zi..sa ai o casa numai a ta...oriunde vrei tu. si asta sa se intample cat mai repede :)
Poate ca asa vom reusi sa vedem putin altfel lucrurile...prin umor! Personal, mi-am promis ca de aici plec direct la casa mea (care o fi si cand s-o realiza). Asa ca, imi doresc mie si-ti doresc si tie, draga flower, sa ne realizam cat mai repede visul de a avea propria locuinta...."prima casa"!
RăspundețiȘtergere