Nu știu dacă, pentru mine, aș pune problema chiar așa. Pandemia m-a prins într-o perioadă de tranziție, și toate planurile făcute au picat. Am schimbat pe ultima sută de metri un job care m-ar fi expus destul de mult perioada asta, am renunțat să mai înscriu copilul la gradiniță și am trecut la un ritm copleșitor, la care încerc să mă adaptez. Cu siguranță, eram mai liberă și nu știam😊.
Izolarea a venit la pachet cu multe emoții.
Am simțit frustrare că nu mai găseam spirt, șervețele antibacteriene, soluții cu care obișnuiam să dezinfectez de regulă prin casă.
Am simțit indignare că, timp de două săptămâni, nu am reușit să plasez o comandă online la niciun supermarket. Dacă nu aveam prieteni și vecini care să ne lase mâncare la poartă, nu știu ce ne făceam. Noi nu ieșeam pentru că un parlamentar fusese depistat cu Covid-19 la câteva zile după ce fusese la muncă - iar în acea zi, la Parlament a fost și C. Deci intrasem de bună voie în izolare.
Am simțit groază, frică, șoc atunci când C. a fost mușcat de câinele familiei, sub ochii copilului. A existat o încăierare care s-a lăsat cu răni adânci, copilul a căzut și a fost la un cm să se lovească la ceafă de bordura de ciment de lângă casă. Un episod sângeros și traumatizant, care s-a petrecut în cea mai bună formă a lui. Copilul a căzut pe pământ moale și s-a ales cu o sperietură la care încă lucrăm, C. a scăpat cu răni care nu i-au pus viața în pericol. Dar am chemat ambulanța, care l-a transportat la spital. Erau începuturile focarelor de Covid-19, îmi venea să urlu că eram atât de brusc expuși, după ce stătusem aproape două săptămâni izolați. La spitalul Universitar, unde a fost tratat C., a izbucnit fix a doua zi ditamai scandalul, că nu se respectase protoculul izolării și izbucnise un mic focar de coronavirus. Se dusese toată bruma noastră de liniște.
Am simțit deznădejde când ne-am chinuit să sunăm la DSP, să aflăm niște detalii despre spitalul Universitar. Persoana care ne-a răspuns ne-a repetat mecanic niște generalități despre coronavirus, riscuri și izolare, fără să ne ajute cu problema noastră.
Am simți altă panică atunci când copilul a început să facă febră mare, 39+, alternată cu frisoane. Nu mai știam, era de vină C., că reîncepuse serviciul? Eram de vină eu, că fusesem la cumpărături? De ce făcea A. febră, de unde luase virusul și ce se întâmplase? După aproape 12 ore de febră încontinuu am plecat la spital, la Ponderas. Spital privat dar gratuit la camera de gardă, cu super condiții. De la intrare ni s-a măsurat temperatura, am primit mănuși, botoșei, măști și dezinfectant. Personalul era echipat complet, chiar ne-am simțit safe. Mai ales că eram singurii în spital. Timp de trei ore au examinat-o pe pitică, i-au făcut analize, mi-au arătat cum să îi fac împachetări ca să îi scad febra. Și în timpul ăsta urmăream online balet la Opera Națională 😊. Nu am descoperit ce a avut, cel mai probabil ceva viral. Nu, de Covid-19 nu au testat-o. Dar orice ar fi fost, a trecut după patru zile și patru nopți de coșmar.
După o lună de la atacul câinelul, copilul a început să fie anxios, să nu mai vrea afară. Stăm la casă dar o săptămână ne-am sechestrat în interior. A fost oribil să-mi văd copilul trist, urlând că nu mai vrea niciodată afară. A mai trecut o lună....este tot speriată de câinele nostru, în curte nu vrea să stăm decât dacă amenajez special un perimetru ferit. Măcar ieșim la plimbare și nu se teme de alți câini.
Jobul meu este nou și am multe de învățat. Este cu atât mai solicitant cu cât sunt nevoită să lucrez de acasă cu un copil care are propriile nevoi și care are nevoie de multă atenție și îngrijire. Sunt zile în care ne ciocnim intens, ne revărsăm frustrările, neîmplinirile. Mă revanșez cum pot după program, când mă întreabă: ,,mami, tu ești liberă acum?" și îi spun că da și i se luminează fața și facem ce mai putem împreună.
Am experimentat și Paștele în formulă redusă. De regulă ne strângem mulți și se lasă cu pregătiri care ne acaparează fără a apuca să socializăm între noi. Acum m-am agitat puțin cu niște preparate pe care le voi prezenta în altă postare dar a ieșit decent. Ne-am bucurat și de lumină, și de pâine sfințită, chiar și de clopotele care anunțau slujba la biserică.
Am cumpărat drojdie de la un vecin!
Am învățat să fac pizza cu aluatul delicios de la chiflele pentru burgeri!
Copilul a început să mănânce semnificativ mai bine decât până acum.
Clematita mea a făcut niște flori superbe anul ăsta, spre deosebire de bujorii care nu au făcut nici măcar boboci.
Am descoperit un vin bun, aromat, care m-a făcut să mă redirecționez de la rose la roșu demisec de Urlați. Vi-l recomand!Am mai reamenajat câte ceva prin grădină și visez la planul perfect după care să rearanjez toată curtea.
Visez lși a o mașină de spălat vase căci 2 ore pe zi cred că acolo se pierd, în chiuvetă! Am senzația că spăl mai multe vase decât am în bucătărie. Și nu că aș găti sau am fi noi mâncăcioși!
Ies la cumpărături o dată la săptămână sau mai rar, port mască și mănuși și dezinfectant și mă rog să ne fie bine. Căci mă uit îngrozită în jur și văd oameni prea relaxați, care nu păstrează distanța nici la casă, nici între rafturi, care își poartă masca sub nas, care mănâncă înghețată în timp ce poartă mănușile folosite la cumpărături etc. Probabil sunt singura nebună care, după ce vine din magazin, stă o oră în fața ușii și sterge fiecare produs ambalat cu spirt.
Urăsc să completez declarația aia zilnic, pentru că îmi scot copilul la plimbare la o stradă distanță de casă. Poate vom scăpa de ea pe 15 mail.
Planuri de călătorit nu avem. Doar să merg acasă la părinți, să mai ajung la țară....ceea ce și voi face după ce se ridică restricțiile. Vreau să mă bucur din plin de natură, nu cu porția, pe semnătură.
Comentarii
Trimiteți un comentariu