Am trăit cu speranța că noi vom fi generația celor care au învățat ceva de la părinții noștri: să fim mai puțin împovărați, mai liberi, mai relaxați, mai puțin încorsetați de griji și de prejudecăți. Uitându-mă în jur, am impresia că, totuși, părinții noștri au fost mai liberi.
Am fost recent în oraș, la o oră aglomerată. După un an și ceva de CIC, am uitat jungla din trafic, cum e să te înfigi în spatele altei mașini, să lupți să ocupi o bandă și tot așa.
Am ieșit în parc, vremea frumoasă a scos oamenii din case. Păcat că nu știm să ne bucurăm de ce avem. Era un puști năzdrvan, se târa și el pe niște pietre, alerga...taică'su, un tip îmbrăcat cool, cu părul prins în coadă: ,,Stai, mă, că te lovești. Nu mai alerga! Ți se pare că ești îmbrăcat de pe Aleea Castanilor (complex cu tarabe unde se vând haine din Turcia, China etc.)?". Wow, cât snobism. Și câtă intoleranță față de joacă!
Am fost la mall, mă uitam la niște căciuli pentru pitică. Lângă, mama, tata și fetița de vreo 9 ani. Mama: ,,Nu-ți mai iau nimic, gata, îmi iau mie. Ce ești așa mâțâită, nu meriți nimic"....,dispari din fața mea, nu înțelegi?"
Toți purtăm în spate bagajul frustrărilor și neînțelegerilor din copilăre. Este nedrept să-l dăm mai departe. Adică să țipăm la cei care nu au voce - copiii noștri. Nu așa ne rezolvăm frustrările, problemele. Lăsând furia să se elibereze, de fapt ne încătușăm mai rău. V-ați simțit vreodată mai bine după ce ați țipat? După ce ați urlat? După ce ați jignit? Sau după ce ați lovit? Eu, una, după ce sunt agresivă verbal (fizic nu am fost niciodată), mă simt epuizată. Golită de umanitate, neîmplinită și mai neînțeleasă ca oricând. Așa că am început să lucrez cu mine, să înlocuiesc țipătul cu zâmbet. M-a ajutat copilul, recunosc, în fața sa nu aș putea și nu aș vrea niciodată să apar transfigurată de furie. Și aplic ce am citit, să-mi păstrez cumpătul 10 secunde. Atât durează apogeul furiei, doar 10 secunde. Apoi dispare mai mult de jumătate din tensiunea pe care o simțeam, din cauza căreia aș fi izbucnit.
Partea interesantă este că, după ce episodul s-a consumat latent, zâmbești și treci mai departe, când te uiți înapoi constați că nici măcar nu îți mai amintești ce te înfuriase atât de tare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu