" Si ne-o da aceasta învatatura nu pentru ca trebuia, si pentru ca i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate în el si pentru ca în acest suflet era ceva din credinta si curatenia unui aposo tol. (...) Îi era drag sa ne învete, si parca eram copiii lui, asta am simtit-o totdeauna, cât am fost sub privegherea lui.Se supara rar si nu spunea decât doua vorbe. Asta-i era mânia cea mai mare „Mai domnule!” Noua ne venea sa intram în pamânt, când zicea: „Mai domnule!” si se uita urât la noi ". (Domnu Trandafir - Mihail Sadoveanu)
"Pentru nota "rau" nu dadeai nimic; pentru "binisor": pane, branza, masline; pentru "bine" faceai bogaciul, simitul si placinta pe din doua; pentru "prea bine", pe langa celelalte, mai daruiai arsice si condeie de fer noi; pentru "foarte bine", ceva gologani, mai ales din banii noi cari tocmai p-atunci iesisera; "eminentele", "eminenta mica" (e) si "eminenta mare" (E), cu ajutorul bancutelor si a jumatatilor de sfant. Generalii aratau monitorilor sa invete "d-aici si pana aici"; monitorii, primilor; primii, scolarilor. De obicei, Domnul Vucea, cand intra in clasa, noi fiind toti cu ochii pironiti in carte, incepea sa cerceteze notele. Pe "binisor" ii tragea de urechi, lui "rau" ii tragea la palma cu linia lata, cu nuiaua sau chiar cu linia in patru muchi cand sa facea foc.Oh! Atunci era nespus de rau!". (Domnul Vucea - Barbu Stefanescu Delavrancea)
"Ceea ce ați auzit ieșind din gura Danei Blându (o prosperă antreprenoare, proprietară de after-school-uri, de altfel) nu este consecința unui salariu mic, ci a unui tupeu monstruos, înfiorător, hrănit și îngrășat ca un porc de Crăciun de atitudinea umilă, slugarnică și pupincuristică a oamenilor în fața cărora își desfășoară circul slinos." (http://www.simonatache.ro/2014/01/07/copile-mergi-si-fura-un-portofel-e-spre-binele-tau/)
Am avut norocul de o invatatoare extraordinara. Ne-a spus sa o tratam ca pe o mama si ne-a cocolosit mai ceva ca o bunica. Am fost in ultima ei generatie, ii dadeau lacrimile cand vorbea despre despartirea de scoala, de copiii ei... Am prins un trimestru din comunism...cand nu spuneai rugaciuni la scoala. Religia era un subiect tabu. Doamna invatatoare ne-a incurajat sa credem, sa ne rugam, daca asa simtim noi. Stiu ca vorbeam si radeam mult in timpul orelor si ii spunea mamei: "are noroc, prinde din zbor, altfel...". Ne-a incurajat sa citim mult, sa scriem, sa fim creativi....
Ne-a sfatuit sa nu ratam niciodata emisiunea "Teleenciclopedia", pentru ca avem multe de invatat de acolo.
Oricate prostii ar fi facut vreunul dintre noi, mereu gasea scuze: "asa e el, mai nazdravan, mai neastamparat".Si o ascultam de drag. Cand ne dojenea, ne venea sa intram in pamant de rusine.
Pentru ca...Ligia Ciolacu a fost mai mult decat o invatatoare

Imi amintesc si retraiesc tot ce ai scris tu in aceasta postare, doar facem parte din aceasi generatie si am fost colege de clasa.
RăspundețiȘtergereOare ce mai face Dna Invatatoare? De multe ori m-am gandit la dansa.
Poza nu e foarte clara, probabil i-as mai recunoaste si pe altii...Baiatul, primul din stanga, e cumva Chirita (Tinel)? :)
RăspundețiȘtergereDa, el e:))))
RăspundețiȘtergere