Sau "omul cu o mie de feţe". Vă amintiţi? Era şi un serial care purta această denumire. De multe ori mă trezesc analizând oamenii şi un gând nu-mi dă pace: "de ce simt nevoia să pară altfel de cum sunt în realitate?" sau "de ce reuşesc să-ţi creeze o primă impresie atât de deformată?". Nu vreau să vorbesc despre lovituri sub centură, falsitate etc. Dar sunt sigură că vi s-a întâmplat de multe ori să întâlniţi o persoană care să fie, în genere, acră, aspră, dură, şi să aibă acele momente rare în care zâmbeşte atât de frumos, încât pare că se luminează camera. Şi să te întrebi "oare de ce nu zâmbeşte mai des, totul ar fi mult mai uşor"? Sau invers: o persoană care pare atât de delicată, de amabilă, de prietenoasă şi amuzantă, iar când te aştepţi mai puţin să te servească cu replici atât de acide încât să te întrebi cu ce-ai greşit pe lumea asta???
De exemplu, am avut la un moment dat de a face cu o fată care se purta foarte frumos cu mine. Din senin, mi-a devenit destul de apropiată. Poveşti, plimbări, destăinuiri....totul mergea bine. Apoi, la fel de brusc, s-a îndepărtat şi a început să mă trateze de parcă eram coşmarul vieţii! Fără să fac nimic, i-am devenit prietenă. Şi tot fără să-i fac nimic, a ajuns să mă urască!
Se pare că aceşti "pretenders" încă reuşesc să mă ia prin surprindere. Nu am încredere în oamenii prietenoşi din prima, dar mă atrag cei spirituali, zâmbitori, cu simţ al umorului. "Sunt oameni buni", îmi zic. Iar apoi se întâmplă să-şi schimbe brusc atitudinea, devin meschini, ironici şi agresivi. Şi această contradicţie între aparenţă şi esenţă mă blochează întotdeauna.
Voi aţi avut de-a face cu astfel de cameleoni?
De exemplu, am avut la un moment dat de a face cu o fată care se purta foarte frumos cu mine. Din senin, mi-a devenit destul de apropiată. Poveşti, plimbări, destăinuiri....totul mergea bine. Apoi, la fel de brusc, s-a îndepărtat şi a început să mă trateze de parcă eram coşmarul vieţii! Fără să fac nimic, i-am devenit prietenă. Şi tot fără să-i fac nimic, a ajuns să mă urască!
Se pare că aceşti "pretenders" încă reuşesc să mă ia prin surprindere. Nu am încredere în oamenii prietenoşi din prima, dar mă atrag cei spirituali, zâmbitori, cu simţ al umorului. "Sunt oameni buni", îmi zic. Iar apoi se întâmplă să-şi schimbe brusc atitudinea, devin meschini, ironici şi agresivi. Şi această contradicţie între aparenţă şi esenţă mă blochează întotdeauna.
Voi aţi avut de-a face cu astfel de cameleoni?
Si eu am avut o asa-zisa prietena, care in fata imi era prietena, iar in spate ma "sapa"... Am si scris despre ea la inceput, cand mi-am creat blogul. Daca ai sti cum isi mintea parintii,se ascundea de ei, ei o credeau bunatatea intruchipata... Am terminat-o cu ea, oricum...
RăspundețiȘtergereDa, am mai intalnit si alti oameni asemenea acelei prietene... Dar asta este, nu suntem facuti toti dupa acelasi calapod...
Da. Pe cei pe care ii descopar pozitivi in ciuda atitudinii general dizgratioase ii iubesc, pe ceilalti, ii las in pace :)
RăspundețiȘtergereda, il intalnesc mai ales dimineata cand ma spal pe fata.
RăspundețiȘtergereIonut
Mihaela, mi-aduc aminte de patania ta. Bine ca ai scapat!
RăspundețiȘtergereFrancisca, intr-adevar, nu-i nicio pierdere daca ii ignoram!
Ionut, nu pot sa cred asa ceva!