Dragoste si zambet

În urmă cu ceva timp povesteam despre un mic circuit făcut pe la mine pe acasă !....Am redescoperit locuri aşa faine, că e păcat să le trec cu vederea. În traseul meu am poposit şi în oraşul Horezu, de unde mi-am luat, ca amintire, farfurii de lut cu simboluri tradiţionale: "cucoşul de hurez" şi "pomul vieţii".  Mânăstirea cu acelaşi nume este minunată, la fel şi peisajul. Am trecut în judeţul Gorj, unde am vizitat mânăstirea Polovragi şi peştera cu aceeaşi denumire.   Cheile Olteţului o colonie mai numeroasă de lilieci în Peştera Polovragi În documentarea mea am aflat despre o cetate dacică, situată desupra peşterii Polovragi. Pasiunea mea pentru ruine nu cunoaşte limite, aşa că am luat-o la picior prin pădure, pe o potecă nemarcată, abia vizibilă sub frunze. După aproape o oră de mers ne-am gândit că s-ar putea să dăm de animale sălbatice, dar nu şi de cetate. Şi după ce am văzut şi o capră neagră, am făcut cale...

După ce că viaţa e grea, mă mai enervez şi din cauza televizorului! De fapt, a unor emisiuni care ocupă degeaba loc în grila de programe. La Antena 2 rulează de ceva timp o emisiune, "Nimic important", pe care o prezintă Lucian Mîndruţă. Nu m-am uitat niciodată, de câte ori îi văd faţa pare că spune "Dă mai departe, eu m-am plictisit deja!". În seara asta părea că-i rost de ceva animaţie acolo, aşa că m-am oprit din zapat. Aşa am aflat că Mândruţă îşi caută şi el, cum e la modă, o asistentă. Şi testează candidatele în direct, cu ajutorul unui juriu format din Codrin Ştefănescu - un soi de politician monden - şi Silviu Boerescu - fost redactor-şef al Playboy. Bla bla....candidatele aveau potenţial - erau timorate, tute, puteai face puţin show. În schimb, Mândruţă şi Ştefănescu s-au gândit că mai bine le ţin teorii şi predici şi le fac morală. Nu ştiu exact ce profil are emisiunea, dar cred că nu-i una de cultură, din moment ce înscrierea s-a făcut musai pe pagina de ...

Asta am sperat să găsesc în outletul de la marginea oraşului, chiar în prima zi oficială a preţurilor tăiate. Am o plăcere sadică să tot merg acolo, deşi nu-mi cumpăr niciodată nimic, din două motive: 1.aşa-zisele preţuri reduse de obicei cu 70% sunt la fel de mari ca în magazinele din centrul oraşului; 2. marfa este dubioasă, multe articole sunt demodate sau cu o croială şi design imposibil de purtat. Totuşi, am revenit pe 15 ianuarie. Parcarea plină ochi, outletul plin de lume, cum nu mai văzusem de mult - pe acolo bate vântul, de obicei - , oamenii ieşind din magazine cu braţele pline de pungi branduite. Am intrat în fibrilaţii, vorba 'ceea. Aproape că am coborât din mers din maşină şi am intrat în complex plină de speranţe sau iluzii, dornică să cheltuiesc măcar puţin. Normal, am plecat cu braţele goale. Mi se pare că mi-am luat, totuşi, o apă plată, că muream de sete. În rest...tristeţe. Eu reţin preţurile, cam ştiu care e valoare unei haine, de unde rentează să o iei, un...

Când eram mai mică sau mai tânără :) eram sigură că există viaţa perfectă, casa perfectă, prietenul/iubitul/soţul perfect, relaţia perfectă, meseria perfectă....nu credeam în perfecţiune, doar eram foarte optimistă şi cam visătoare...şi cam manipulată, după cum am ajuns să constat. Am văzut în timp că treaba cu perfecţiunea imaginată nu se potriveşte cu realitatea. Am preferat să cred în continuare, de frică să nu fiu atât de dezamăgită încât să devin nefericită. Pe de altă parte, instinctiv, am învăţat să casc ochii mari în jurul meu, să observ şi să învăţ, din experienţa mea şi a celorlalţi. Nu există viaţa perfectă. Întotdeauna vom vedea binele şi strălucirea la alţii. Dar lipsa lipsurilor nu înseamnă perfecţiune, clar. Suntem prea oameni ca să putem să ne mulţumim cu ce avem. Casa perfectă e o altă himeră. Visez şi acum că voi avea locul meu, că îl voi amenaja după bunul plac, că îl voi decora...ohhh, şi câte mai fac în mintea mea. Deocamdată am reuşit să schimb peste 10 chir...

2010 a fost, pentru mine, un an care a trecut greu. Pe plan profesional ... am schimbat 2 joburi, m-am luptat cu mentalităţi şi ....cam atât. Nu mai am decât o banală aşteptare de mai bine şi de stabilitate, pentru că, în ciuda nevoii de agitaţie şi haos, îmi place să stau locului! Pe plan personal ... am schimbat încă o chirie, am adunat amintiri frumoase din concediu şi cam atât, nu am avut putere pentru a schimba mai mult. Şi ajung la retorica întrebare „când au trecut anii?“, uitându-mă la cei mai tineri sau făcând calcule - de când nu m-am mai văzut cu un anumit prieten, de când nu am mai ascultat o anume melodie, când a fost ultima oară când.... Ce vreau de la 2011? Mai mult timp pentru mine, cred. Voi cu ce gânduri aţi plecat la drum?