Dragoste si zambet

Zău că nu mi-ar fi venit mie în minte un asemenea titlu, dar de fapt este denumirea unui traseu, descoperit pe un panou orientativ în drumeţiile mele.   Bine, l-am descoperit când eram aproape de final, când am trecut "graniţa" din Vâcea în Gorj. Dar m-am bucurat că am putut să-mi fac singură un itinerariu. Lipseşte, totuşi, Muzeul Trovanţilor , aflat chiar la intrarea în localitatea Costeşti, pe DN 67, cum mergi de la Râmnicu Vâlcea spre Târgu -Jiu. Trovanţii sunt nişte bolovani destul de mari, minunaţi pentru poze, iar muzeul este, de fapt, o rezervaţie naturală. Ar fi drăguţ să aveţi la voi şi o bucată de pâine, mai mereu veţi întâlni nişte hămesiţi urecheaţi care vă vor aprecia dărnicia! Mânăstirea Bistriţa este un complex impresionant, situat în satul cu acelaşi nume, chiar la graniţa parcului naţional Buila-Vânturariţa. Eu cam atât am surprins, în drumul spre o peşteră situată la aproximativ 15 minute de mers pe o potecă pe stâncă, mărginită de o balu...

Cuvântul ăsta a prins la români, mai ales la cei care îşi detestă şeful, colegii, munca. Şi atunci de ce mai lucrează acolo?, e întrebarea firească. Păi dacă alternativa este să stea acasă,  presupun că...nu prea ai ce alege! Sau e frica de schimbare, neîncrederea în sistem şi noroc... Tot citesc în ultima vreme sondaje despre angajaţii atât de dezamăgiţi de activitatea profesională: suntem stresaţi, supuşi presiunilor şefilor, "mâncaţi" de colegi, aglomeraţi de sarcini, muncim suplimentar, banii ajung de la o lună la alta, petrecem prea mult timp la muncă, ne distrăm mai puţin şi tot aşa. Şi uite aşa apare acel sentiment de insatisfacţie, plafonare şi scârbă. E ca atunci când eşti implicat într-o relaţie pe care nu ţi-o mai doreşti: ai un oarecare confort, e bine să ai pe cineva alături, te-ai obişnuit cu toate tabieturile celuilalt dar ştii că nu te poţi dedica 100%. Ai o reţinere care te va urmări şi te va obseda exact în acele momente în care vrei să te bucuri de via...

Histria a fost prima colonie greacă de pe ţărmul de vest al Marii Negre . Ruinele cetăţii se află în judeţul Constanţa, pe drumul judeţean care merge paralel cu E87. Înainte de a vizita ruinele, puteţi vedea muzeul din aceeaşi incintă, cu multe artefacte arheologice. Eu am fost anul ăsta, în iulie, şi mi-a plăcut. Preţul este de 16 lei de persoană, dar paznicii sunt înţelegători, lasă două vizitatori la preţ de unul şi nu taie bilet. Posibil să întâlniţi nişte şerpişori mici, dar sunt inofensivi, "de apă". Enjoy!

Am o restanţă din septembrie , când m-am apucat să scriu despre mine şi marea mea - dar, între timp, m-am luat cu altele. Aproape că a trecut şi toamna, aşa că tot ce îmi mai vine în minte din vacanţa de la Corbu e liniştea...şi pescăruşii...şi plimbările sub lună...şi scoicile întregi...castelul de nisip...de fapt, îmi vin mai multe! Dar mai bine las pozele să vorbească... Şi puţin din Vadu, care ascunde o plajă la fel de minunată, dar mult mai sălbatică. Acolo, marea parea că se scurge din cauza curenţilor, ţânţarii sunt mici copii pe lângă nişte muşte care pişcă al naibii de bine, mai sunt nişte virmişori enervanţi în nisipul de la mal, bondari....dar se poate face nudism cu succes!

Cred că orice adolescentă/femeie a oftat măcar o dată în viaţă şi a zis: "Lucrurile ar fi stat altfel dacă eram băiat/bărbat...". Şi asta nu din cauză că nu s-ar mai fi simţit bine în propria piele şi ar fi apucat dorul de o schimbare de sex. Doar că mentalitatea românească te face, uneori, să te întrebi cum de femeile au reuşit să obţină dreptul la vot. Fetele poartă un stigmat încă de la naştere, în multe familii din ţara noastră. Încă mai aud poveşti despre taţii care pleacă furioşi de la maternitate când aud că primul lor moştenitor e fată. Deja se gândesc cu groază că nu se au cu cine ajuta la bătrâneţe, deşi ştim bine cine are grijă să fie mâncare pe masă, haine spălate, curăţenie şi aşa mai departe....adică cine ţine casa, cum se zice. Deşi spunem că trăim în democraţie şi că ne-am emancipat, fetele sunt privite tot ca "o piatră de moară" în casă: în adolescenţă părinţii se tem ca ele să nu-şi piardă "cinstea", să-i facă de ocară şi să nu le ma...