(postare iniţială: 30 Oct 2007)
Iniţial, dream catcher-ul amerindienilor era ţesut din nuiele de răchită, folosind fibre de la diferite plante, cel mai adesea tulpini de urzică. După ce era topită la fel ca inul, rămăşiţele putrezite ale tulpinilor erau separate de fibrele care dădeau putere tulpinilor. Aceasta se făcea probabil prin lovirea de o piatră sau de un buştean.
Aceste obiecte din nuiele, tendoane şi pene au fost ţesute încă din timpuri străvechi de triburile de nativi americani. Ele erau ţesute de bunici şi bunice pentru noi-născuţi şi atârnate deasupra leagănelor pentru a le aduce vise frumoase şi calme copiilor.
Aerul nopţii este plin de vise. Cele bune sunt clare şi îşi cunosc drumul către cel care le visează, coborând prin pene. Cea mai uşoară mişcare a penelor indica trecerea unui vis frumos. În schimb, visele urâte sunt confuze şi îl zăpăcesc pe destinatar. Ele nu-şi pot face drum prin plasă şi sunt prinse în ea până când rasare soarele şi le evaporă, odată cu roua dimineţii.
Mda....ar fi minunat să nu-ţi mai fie teamă niciodată, să nu mai ai îndoieli, griji, temeri, coşmaruri, să nu mai plângi, să nu mai oftezi, să nu-ţi mai încreţeşti fruntea.....
Oare bunicii sunt un fel de dream catcher atunci când suntem mici şi ne temem de zmei, de bau-bau, de fantome şi ei ne citesc poveşti, şi stau cu noi până adormim? Asta căutăm de cele mai multe ori? un dream catcher? care în zilele noastre nu mai e un obiect ci....a prins suflet, a devenit acel suflet pereche în căutarea căruia tot rătăcim? Oare nu atunci ne simţim în siguranţă, nu atunci dormim "pufos" şi ne trezim cu zambetul pe buze?, când deschidem ochii şi vedem alături dream catcher-ul?
Comentarii
Trimiteți un comentariu