Dragoste si zambet

Asta mi-a spus o cosmeticiană, în urmă cu 6 ani. Se întâmpla chiar înainte să împlinesc 37 de ani. A fost ca un duș rece. Inițial, mi-am căutat scuze: născusem de 2 ani, nu aveam timp pentru mine mai deloc. Petrecusem o săptămână la țară, unde nu-i prea priește tenului meu. Apoi am acuzat-o în sinea mea pe cosmeticiană că a fost extrem de nepoliticoasă și că a urmărit să-și promoveze niște produse scumpe, al căror distribuitor era. Da, toate acestea erau adevărate. Dar la fel de adevărat era că nu aveam o rutină pentru îngrijirea tenului. Foloseam cremă cu protecție solară doar când mergeam la mare și eram cea mai fericită când reușeam să mă bronzez, eu având pigmentul destul de deschis. Ocazional îmi mai luam câte o cremă hidratantă, o alegeam pe baza ambalajului și vârstei. Și asta era tot. O prietenă mi-a recomandat un grup pe Facebook , unde există recomandări avizate și testate. Inițial am crezut că se face pregătire pentru admiterea la Chimie :))) Ușor-ușor m-am familiarizat cu u...

 Când am scris articolul precedent, pe 4 decembrie, nici nu visam la ce va urma... - CSAT a desecretizat documente privitoare la campania lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale - se confirmă ceea ce jurnaliștii de investigație scriau de câteva zile: manipularea TikTok cu sprijinul influencerilor și a peste un milion de euro, influențe rusești + intervenția unui actor statal (necunoscut încă)  - CCR decide să anuleze rezultatul primului tur al alegerilor, care îi propulsase în turul 2 pe Elena Lasconi și Călin Georgescu - o luăm de la zero cu campania pentru prezidențiale - n'șpe mii de scenarii despre miza anulării alegerilor (în România nimic nu se întâmplă pe bune în folosul cetățenilor, mereu este o manipulare la mijloc): îndepărtarea lui Georgescu, favorizarea lui Ciolacu, îndepărtarea lui Lasconi....cumva sunt toate valabile pentru n'șpe mii de motive. Rezonez cu toate, las un exemplu - legionari și mercenari furibunzi pe TikTok, cu amenințări groaznice pr...

imagine creată cu AI Până pe 24 noiembrie nu m-am gândit la asta. Dar, după primul tur al alegerilor prezidențiale, gândul ăsta îmi tot dă târcoale.  Memoria mi-a scos la înaintare o amintire cu bunicul meu, din decembrie 1989. Urmăream la televizor imagini cu oamenii care ieșiseră în stradă împotriva regimului comunist...era revoluție, era lui Ceaușescu se termina. L-am întrebat pe tataie ce se întâmplă, dacă e bine sau rău. A zis că nu știe...cred că era confuz și îngrijorat, modul în care funcționase până atunci se prăbușea. Așa mă simt eu din 24 noiembrie încoace. Confuză și îngrijorată. Din 1 decembrie e și mai rău.  Pentru că, la 7 ani, atunci când pica regimul comunist, am primit libertate. Un drept recâștigat cu mult sacrificiu. Al oamenilor care au murit sau cărora le-a murit cineva drag la Revoluție. Eroi! Ironia sorții, copilul meu are 7 ani acum. Și văd că dreptul la libertate, recâștigat în 1989, se joacă la votul din 8 decembrie 2024 pentru alegerea președintelui...

Cred că se poate spune că nefericirea este suma momentelor în care nu zâmbești, nu simți că ai pentru ce să fii recunoscător/recunoscătoare, nu ai sentimente de mulțumire de sine, nu te vezi, nu te apreciezi, nu ești văzut/văzută și nici apreciat/apreciată. Și când ai prea multe astfel de momente în viață  poți spune că te îneci în nefericire.  Probabil ți s-a întâmplat, cel puțin o dată, să înghiți din greșeală apă. Să simți apoi că nu poți să respiri, că te sufoci. Cam așa este cu nefericirea. Creează atacuri de panică, stări de depresie, ridică ziduri în jurul tău și simți că nu-i cale de ieșire. Colacul de salvare poate fi orice/oricine - un prieten apropiat, un job fain, colegi de treabă, propriul copil, partenerul potrivit, o activitate interactivă etc. Important este să-l căutăm.  Un prieten apropiat te va sprijini, te va ține de mână să nu cazi. Un job fain îți va oferi satisfacția că faci ceva cool. Colegii de treabă îți pot ridica nivelul de apreciere profesiona...

În viziunea mea, echipă înseamnă oameni implicați și mobilizați să facă ceva împreună. Valoarea muncii în echipă ține de grija și respectul pe care și-l arată coechipierii. Aceștia pot fi parteneri în cuplu, prieteni, colegi etc.  Mult timp am crezut că a face parte dintr-o echipă înseamnă să duci la bun sfârșit sarcinile care îți revin, indiferent că îți sunt date ori ți le asumi. Acum sunt de părere că sarcinile trebuie discutate și împărțite, rediscutate și reîmpărțite.  Recent am văzut un anunț postat online pe FB, în grupul unei comunități. O doamnă căuta un al doilea job pentru soțul său. Dădea detalii de genul ce și-ar dori soțul ca program și atribuții. Nu m-am putut abține să nu mă întreb: de ce nu scrie direct soțul că-și caută job? De ce a delegat-o pe soție să întrebe în locul lui? Alții care au gândit ca mine au și postat, în comentarii. Cineva a răspuns: ,,poate nu are FB".  Are, am căutat eu😅 Există tendința de a delega pe cineva să facă ce poți și tu. Pra...

  De ceva vreme lucrez la granițele personale. Acele bariere imaginare pe care să le pun pentru a-mi fi mie bine. Nu este ușor: față de cine să le țin ridicate? ori față de ce? când le cobor? cum comunic că sunt ridicate? ce spune asta despre mine? cum voi fi percepută? ce am de pierdut? dar de câștigat? ce învăț eu din asta? Nu mereu am analizat lucrurile astfel. Chiar dacă am simțit că nu îmi fac bine anumite atitudini, gesturi, vorbe, situații, am ținut barierele jos. Nu am comunicat că nu mă simt bine. Când nu am mai putut, m-am retras. Dar nu am rezolvat nimic, căci am ajuns iar în situații similare. Până când... 🔅...am conștientizat că spațiul meu personal, atât fizic cât și emoțional, este cel mai important. Și nu există niciun motiv în lumea asta pentru a permite cuiva, indiferent cine este, să ,,intre cu bocancii" în spațiul meu personal. Expresia nu îmi aparține, dar este des folosită pentru a transmite cât de puternică poate fi o asemenea intruziune. Și rezonez cu ea. ...