Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2019

Kavala, orașul unde toamna este tot vară!

Kavala ne-a rămas în suflet. O destinație aleasă din scurt - cu o lună înainte de plecare (!), un oraș despre care nu știam absolut nimic și despre care nici nu am apucat să fac super cercetări,o vacanță în care am bifat peripeții cu emoții. Da, m-aș mai întoarce în Kavala! Traseul Există aeroport în Kavala însă am ales să mergem cu mașina. Am plecat la 7 dimineața din București, nu am prins aglomerație în vămi, la ora 15.30 am ajuns la destinație. A fost pentru prima dată când am făcut un drum lung, de opt ore, cu micuța noastră (2 ani și 4 luni), și s-a descurcat remarcabil. A dormit destul de puțin, în rest s-a bucurat de drum și de compania noastră (am avut câteva jucării de pluș, 2-3 cărticele, am improvizat jocuri, am cântat, am citit). Am făcut un singur popas, de 15 minute. Am plătit o taxă de drum la Podul Prieteniei (România - Bulgaria) de 14 lei (se poate plăti și cu cardul) și una de 2 euro la intrarea în Grecia. Vinieta pentru Bulgaria am achiziționat-o online (htt

Cititul, cea mai frumoasă călătorie

Photo by Katya Austin on Unsplash Eu simt că am o vacanță reușită atunci când reușesc să citesc o carte bună. Trupul mi se relaxează pe-un șezlong, mintea mea aleargă pagină după pagină, tot mai departe. Ce relaxare mai profundă mi-aș putea dori? Recent am citit o carte des recomandată, m-a făcut să râd și să plâng în același timp. Așa mix de sentimente declanșate imprevizibil rar mi-a fost dat să trăiesc. ,,Un bărbat pe nume Ove" este o lecție minunată despre iubire și despre omenie. Despre respect și onestitate. Despre simplitate. ,,Ce o să se aleagă de-o societate în care oamenii nici să facă o cafea sau să scrie nu mai știu ? Ce?" ,,Nu-i poate înțelege pe oamenii care abia așteaptă să iasă la pensie. Cum să aștepți toată viața să devii de prisos? Să umbli fără rost, să ajungi o povară pentru societate, cine visează la așa ceva?" ,,Nu mai e nicio scofală să fii în stare să bați o scândură în podea, să yugrăvești singur sau să pui cauciucurile de iarnă

Mesaj pentru tați, bunici, frați și prieteni

Photo by Humphrey Muleba on Unsplash A tresărit când am pus frână, a zvâcnit nervos cu căruțul pe trecerea de pietoni. Am așteptat să-și revină, sigur era cu mintea departe. Am așteptat, așa cum era normal, să urce pe trotuar, să o știu în siguranță cu bebe. Evident, idiotul de taximetrist din spatele meu a început să claxoneze. Primul meu impuls a fost să mă dus să-i spun: ,,Băii, e un bebeluș în căruțul ăla, cum să claxonezi???". In schimb, i-am făcut niște semne  în oglindă și am plecat. V-ați dat seama, era o mamă pe trecerea de pieton, împingând un cărucior. Mi-am adus aminte de mine. Tresăream la fiecare frână, motor, claxon. Părea că sunt invizibilă pentru șoferi. La bebeluș sigur nu se gândeau!  E frustrant. Sunt mici, vulnerabili, au un somn ușor și orice zgomot îi face să tresară. Un claxon de genul ,,calc-o mai repede!" în urechile lor este ca o sirenă de vapor în urechile noastre. Vă lasă indiferenți? Nu prea cred.  Am scris eu mai multe aici . Dragi

Prima zi în care nu i-am mai vegheat somnul

,,Plec la muncă", i-am spus. ,,Moto!", mi-a răspuns! Ah, aveam în portbagaj motoreta ei de culoarea unui brotăcel, cumpărată în marea mea disperare! Nu găsisem deloc culori ,,pentru fete", asta avusese și abțibilduri cu păienjeni, au picat repede! I-am dat moto, s-a urcat încântată și a început să pedaleze. Cu spatele la mine, dădea curajoasă din piciorușe. M-am gândit că doar cu o lună în urmă se poticnea și-și lovea călcâiele de roțile din spate și uite acum ce mândră se ține:) M-am urcat la volan si am mai urmărit-o puțin în oglinda retrovizoare. Era când înnorat, când soare, ea se tot ducea. Și am simțit că mi se oprește respirația. Iată, momentul de care mă temusem. Plec la muncă și nu o să-i mai pot veghea eu somnul.

Cuvinte care ne fac bine

Photo by Catalina Morales on Unsplash Aș vrea să aud mai des ,,mulțumesc". Sau ,, să ai o zi minunată". Sau ,,te rog frumos". Sau ,,cu ce te pot ajuta?". Și, de ce nu, ,,ești minunată", ,,te descurci grozav, faci o treabă foarte bună!". Nu mai zic de ,,te iubesc", ,,sunt alături de tine"! Sunt cuvinte care ne fac bine, care alină, care gâdilă orgolii și îmbrățișează frustrări ascunse. Cred că lumea ar fi mai frumoasă dacă am auzi astfel de cuvinte. Și oamenii ar crește mai frumos și mai senini. Când rostești o vorbă bună te încarci de energie pozitivă și transmiți o stare de bine, așa-i? Dacă o faci și cu zâmbetul pe buze, este și mai minunat. Nu știu de ce o fi atât de greu să apreciem, să fim recunoscători și mulțumiți. De ce ne este la îndemână să strâmbăm din nas, să strângem din pumni, să scrâșnim din dinți, să ne încruntăm, să dăm mereu indicații, să facem observații, să judecăm și să etichetăm? Căci asta nu ne face deloc fer

Povești despre eco și bio. Sau cum a început să-mi pese

Photo by rawpixel.com from Pexels Citisem și auzisem despre mâncare și produse bio, eco (nu este același lucru) însă nu m-a interesat până să rămân însărcinată. Atunci am început să fiu mai atentă la alimentație (nu am avut încotro, am făcut și diabet gestațional , așadar am renunțat la multe tâmpenii și am început să verific și mai atent etichetele). Implicit, și corpul meu avea nevoie de produse de îngrijire atent alese, fără parabeni, parfum etc. După ce am născut, am devenit foarte riguroasă cu produsele pentru bebe, am ales un detergent de rufe creat special pentru bebeluși (și recomandat de multe mame care îl testaseră deja), am scos balsamul, am ales un gel de duș special pentru pielea de nou-născut, o soluție specială pentru a șterge praful și mobila în care dormim cu cea mică, un detergent special pentru vasele ei. Am continuat cu legumele și fructele pe care le consumă, majoritatea produselor alese au etichete bio sau eco. ,,Niște minciuni, crezi ce scrie pe etiche

Nu am mai mâncat o merdenea de doi ani

Photo by Roman Kraft on Unsplash   La asta mă gândeam astăzi când, moartă de foame, am trecut prin fața unei patiserii. Am aruncat o privire către vitrina în care erau erau expuse capriciile dependenței mele:  merdenele, pateuri cu branză/ciuperci, ștrudele cu mere și cu brânză dulce și tsafide, cornulețe cu rahar, gogoși, covrigi, baghete cu cașcaval...Într-o secundă m-am văzut cum, în urmă cu doi ani, îmi alcătuiam zilnic meniul de la patiserie. Tot într-o secundă am revăzut câteva fotografii în care aproape nu mă mai recunosc, aveam cu 11 kg în plus.  E nasol când ai un serviciu din ăla de nu ai timp nici 30 de minute să mănânci și tu ca omul. Te sună mereu cineva sau îți scrie pe what's up,  ai ceva de urmărit, de ascultat, de transmis, ai pe cineva de alergat, se răcește ciorba! Singurul moment ,,safe" e în mașină, când trebuie să ajungi din punctul A în punctul B, așa că te reorientezi: renunți la ciorbă și-ți iei o merdenea-două și o gogoașă. Eu, una așa a

Cea mai mare provocare, de când sunt mamă

Photo by Katya Austin on Unsplash Cea mai mare provocare a fost și este să-mi găsesc răbdarea, s-o dozez în porții mici pe care să le iau la momentul potrivit. Este incredibil cât de mult te poate testa un copil, în ce fel te poate determina să te uiți la tine, să te vezi așa cum ești și ... să faci CEVA! Sunt gesturi și cerințe care îmi par mărunte, nesemnificative uneori dar care, pentru copilul meu, înseamnă TOTUL! Altă dată aș fi tratat cu superficialitate, acum simt că trebuie să acord importanță, să comunic, să înțeleg. Recent am citit o carte tulburătoare care tratează, în linii generale, unul dintre marile noastre defecte: superficialitatea. Cartea se numește ,,Tatăl celuilalt băiat", este scrisă de Parinoush Saniee. Este șocant câte se pot petrece într-un suflet din cauză că judecăm mult, vedem și ascultăm puțin, înțelegem mult mai puțin. Iar când sufletul este al unui copil, consecințele pot fi devastatoare.Cred ca este o carte care naște întrebări: când ai

Un șut în fund și ... am pus mâna pe volan și am condus!

Photo by Samuel Foster on Unsplash Eu și condusul am fost în lumi paralele timp de ....14 ani! Am făcut școala într-un oraș mic, cu un instructor preocupat să-și hrănească zilnic animelele ținute la o casă de la periferie. Adică ăla era traseul meu, aia era preocuparea omului. Auzeam de la colegi că fac diverse manevre, că merg pe diferite trasee, eu pe același drum. Mai mult, instructorul folosea la greu dubla comandă, adică eu nu prea conduceam, mă dirija el. De asta m-am prins mai târziu, atunci eram entuziasmată și încrezătoare. La sală am fost as, 25 din 26! M-am descurcat și la oraș, mi-au ieșit manevrele, am luat permisul! E, ce mă fac eu acum? Păi pentru început, îl duc pe tata la țară....dezastru a fost! Bun, hai în oraș...alt dezastru! Orice încercam, eram descurajată și speriată. Am plecat apoi la facultate, am lăsat-o baltă cu șoferia. După ani și ani, am reușit să fac un credit și să mă mut la casă, în afara Bucureștiului. Unul dintre criteriile de alegere

Copiii vin pe lume perfecți, noi îi creștem defecți (sau defect)

https://imgflip.com/i/phqy6 ,,Mai lasă-l să și plângă, că se învață numai în brațe apoi!" ,,Ia nu-l mai răsfăța atât, toată ziua îl pupi, o să ți se urce în cap!" ,,Dă-i, dragă, puțin dulce, că nu se întâmplă nimic! Ce, tu nu ai mâncat cozonac atuci când erai mică?" ,,Lasă-l să știe și de televizor, și de telefon, că nu-l crești sălbatic! Acum toți au acces la tehnologie" Cam asta aud constant, în primii doi ani de viață ai copilului. Sfaturi de la părinți, pentru părinți! ,,Nu-l înțeleg pe copilul ăsta, nimic nu-l mulțumește! Îi iau tot ce vrea, degeaba! Țipă, aruncă, strică, atât știe!" ,,E dependent de dulciuri, nu ne mai înțelegem cu el! Numai ciocolată ar mânca! Dinții sunt terminați." ,,Numai cu nasul în telefon stă! Numai la desene s-ar uita non-stop! Strig la el, să vină la masă, nici nu mă aude" Numai asta aud în jur, constant, de la părinții copiilor mai mari de 3-4 ani. De data asta, se plâng unii altora. Mă uit, pe urmă,

Caut cazarea perfectă!

Photo by Andres Iga on Unsplash Fiecare vacanță ori weekend fugit de acasă reprezintă o provocare! Este al naibii de greu să găsești cazarea perfectă în zona perfectă la un preț decent. Nu am pretenții mari, însă încerc să scap de senzația că trebuie mereu să aleg - plătesc zona deși cazarea lasă de dorit sau plătesc super condiții dar într-o zonă nasoală. De regulă, mă lovesc de prima variantă. La fel de adevărat este că există locuri de cazare în zone minunate însă pe care cu greu mi le-aș putea permite sau îmi este, din start, imposibil. Sau sunt deja rezervate :))) Recent am căutat cazare la munte, la noi în țară, cât mai aproape de București (având în vedere că plecăm cu un bebe, nu m-aș băga la un drum mai lung de trei ore). Primul criteriu a fost să am acces la bucărie, asta mică nu mănâncă decât anumite chestii pe care trebuie să le prepar eu, pe loc. Rar mi-a fost să văd (online) pensiuni/vile/case atât de nepotrivit decorate. Lipsa bunului gust își spune cuvântu

O hartă cu toalete aveți?

Photo by Andrew Neel on Unsplash Postarea asta  este una de adâncă înțelegere pentru cei cu o vezică minusculă....ca mine! Găsirea unei toalete s-a dovedit, mereu, o mare provocare, pentru fizic și psihic. Am reușit,  triumfătoare, să ajung mereu însă pe ultima sută de metri. Recent am trăit o astfel de experiență și mi-am amintit că, de fapt, am fost pusă în atâtea situații aproape penibile încât pot face un top:))) De departe cred că cel mai aiurea moment a fost într-o deplasare într-un sat izolat, din Brăila. Era o iarnă cruntă, mii de oameni din țară rămăseseră izolați și primeau alimente cu ajutorul elicopterelor armatei. Mi-am dorit să particip (ca reporter de teren) la o astfel de acțiune. Colegii m-au avertizat că zborul cu un astfel de elicopter nu este tocmai plăcut. Cele două ore petrecute în frig până să decolăm și zborul cu zgâlțâieli și-au spus cuvântul, când am aterizat în satul respectiv eram terminată. Trebuia să fac material, să vorbesc cu oamenii, iar vez